Rovana PLUMB: „Există perspective de creștere ale salariului minim!”

| 25 martie 2015

Ministrul Muncii Rovana Plumb, proaspăt președinte al Consiliului Național al PSD, a fost invitata lui Radu Tudor, la „Punctul de Întâlnire” (emisiune difuzată de postul TV Antena 3) şi, alături de redactorul-şef al Income Magazine, Elena Cristian, au vorbit despre cum vor evolua salariile bugetarilor, ce se va întâmpla cu sistemul de pensii şi care sunt perspectivele legate de ajutoarele sociale.

„Acest salariu minim reprezintă referinţa. Mă refer la o nouă filosofie în sectorul bugetar, componenta de motivare a personalului. Avem nevoie de oameni de valoare, motivaţi” a afirmat Rovana Plumb.

„Există perspective doar de creştere. Toate categoriile din sectorul bugetar se pot gândi la creştere. Am discutat cu partenerii noştri sociali, trebuie să existe acest dialog şi parteneriat, în măsura în care vor fi finalizate discuţiile vor contura mai clar modul în care va fi aplicată legea” a spus ministrul, legat de salarizarea bugetarilor.

„Pentru fiecare din cele cinci trepte trebuie să venim cu nişte limite. Fiecare trebuie să aibă o limită minimă şi una maximă. Cele maxime nu au fost stabilite, decât limita maximă în sistemul salarizării” a mai explicat Rovana Plumb la postul de televiziune.

Categoria: National, Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress