AdministratiePolitica

Cristian Marciu: Sute de kilometri de străzi reparate sau de rețele de apă deja făcute; alte sute își așteaptă rândul

Ordonanța de Guvern 28 a fost o adevărată „mană cerească” pentru primării, în special pentru cele din județul nostru. Sute de proiecte au fost scrise de către primari, sprijiniți de echipa social-democraților giurgiuveni, pentru tot atâtea nevoi pe care le aveau localitățile lor.

Până acum în doar un an de când primarii pot depune direct la Ministerul Dezvoltării cererile de finanțare, au fost contractate lucrări până în 2018. În cifre, acestea înseamnă peste 618 milioane de lei, transpuși în 464,67 km de reparații străzi și drumuri comunale, 538,23 km de rețea de alimentare cu apă, 70 km de rețea de canalizare, 33,3 km de drumuri județene, un dispensar, 15 școli reabilitate, trei poduri construite și o clădire de primărie modernizată. Suma pentru care sunt contractate lucrări (inclusiv din anii 2013 și 2014) se ridică la mult peste 384 de milioane de lei.

Lucrurile nu se vor opri aici. Urmează, în etapa următoare, alți 398,29 km de drumuri județene de reabilitat, 677,04 km de drumuri comunale, locale și stradale, 30 de poduri și podețe, 718,269 km de rețea de apă potabilă, 866,302 km de rețea de canalizare, 27 de unități sanitare, 65 de școli și grădinițe, 18 cămine culturale, 14 târguri, piețe și oboare, 19 baze sportive și 37 de sedii de primării. În total, în județul Giurgiu se vor face investiții de peste 2,816 miliarde lei.

Statistica a fost prezentată de vicepreședintele CJ Giurgiu, Cristian Marciu, candidat al social-democraților giurgiuveni pentru un post de senator, în cadrul uneia dintre întâlnirile avute cu electoratul din județ.

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.