Politica

Cum a eradicat Orban la Giurgiu ”ciuma bubonică” Andrei Alexandru cu ”vaccinul” Dan Motreanu!

 

Ca să n-avem vorbe nemeritate, trebuie ca, încă de la început, să clarificăm faptul că nu noi l-am alintat pe deputatul Andrei Alexandru cu acest apelativ de ”ciumă bubonică”, ci el a venit din rândul colegilor de partid, mai precis de la Costel Dumitru care, într-o postare pe facebook îi solicita șefului Orban să scape filiala de la Giurgiu de această ”boală” personificată de tânărul deputat.

andrei

Apelativul ni s-a părut relevant pentru că ilustrează imensul respect de care se bucură Alexuțu în rândul colegilor săi din PNL, motiv pentru care l-am și menționat. Cu toate astea trebuie să specificăm și faptul că dezavuăm acest mod de exprimare, că nu suntem de acord cu acest gen de apelative.😉

Acum că am lămurit problema asta, să trecem la subiect! Păi, subiectul este că, Dan Motreanu este în continuare șef interimar la filiala Giurgiu a PNL, după ce lăsase să se înțeleagă că, fie înainte, fie la sfârșitul interimatului, el pleacă!

Ei, bine, aflăm acum că…l-au răzgândit și că luni, 13 ianuarie, Biroul Executiv Naţional al PNL a adoptat decizia de prelungire pe o perioadă de 6 luni a mandatului europarlamentarului Dan Motreanu la conducerea organizaţiei judeţene Giurgiu. Pam, pam!

Băi, ce făcură, băi, cu toți ăia care s-au ferchezuit, și-au scos costumul cel bun de la naftalină, și-au dat cu odicolon, și au repetat insistent în oglindă poziția de stat pe jilțul de președinte al filialei PNL Giurgiu?

Cea mai grea lovitură a primit-o tânărul deputat Andrei Alexandru care se și vedea pe scaunul lui Iliescu, răzbunându-se pe toate ”umilințele” îndurate. Dar, fatalitate, prea puțin au contat primarii așezați de el pe panoplia cu care a defilat pe la Modrogan ca să arate câtă susținere are. Mai multă greutate pare să fi avut apelurile disperate făcute de colegii lui, îngroziți că Alexandru ar putea pune mâna pe putere în partid dar și amenințările cu demisii dacă ajunge șef.

Făcut sandviș între taberele de la Giurgiu, Orban a ales, cel puțin până la locale, o liniște aparentă, adică l-a mai lăsat pe Motreanu la conducere încă șase luni. Un fel de perfuzie care nici nu  omoară dar nici nu  vindecă o organizație sfâșiată de lupte pentru putere. Mai plastic vorbind, a stopat, deocamdată,  virusul ”ciumei bubonice” Andrei, cu vaccinul Motreanu!

P.S Acesta  este un pamflet, deci tratați-l ca atare!

M.B

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica