Politica

Dacă îndemnul la vot e un delict, atunci cu toții purtăm această vină!

Liviu Dragnea, actualul președinte interimar al Partidului Social Democrat, a fost acuzat de adversarii săi politici de faptul că, fiind un „condamnat”, afectează în mod direct imaginea partidului. Numai că, ceea ce omit aceiași adversari să spună, e faptul că acuzațiile aduse lui Liviu Dragnea sunt, cel puțin, menite a isca dacă nu hohote de râs, măcar niște zâmbete ironice. Despre faptul că acesta a fost ales președinte interimar al PSD a vorbit și purtătorul de cuvânt al organizației județene, Răzvan Cuc:                                                                                                                              „Am fost etichetați, ca formațiune politică, într-un anume fel, pentru faptul că l-am promovat pe domnul Liviu Dragnea. Dar se omite un lucru: noi, cei din partid, considerăm că nu se poate aplica prevederea statutului, cel puțin atâta timp cât nu discutăm despre o infracțiune din categoria economică: evaziune, spălare de bani sau corupție. Dacă faptul că domnul Dragnea a îndemnat populația să iasă la vot, la referendum, este un delict, atunci cred că toți cei care am făcut acest lucru, care am îndemnat lumea să își exercite un drept constituțional, suntem pasibili de pedepse. Pe de altă parte, de ce nu se ia în considerare faptul că fostul președinte, Traian Băsescu, a făcut exact invers: a instigat lumea la absenteism, în vederea, clar, de a obține niște foloase, acelea de a rămâne în funcție”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu.                                                                                                                               Pe de altă parte, Răzvan Cuc a mai precizat faptul că, cel puțin din punct de vedere moral, lui Liviu Dragnea nu i se poate imputa nimic, iar în privința altor „reformatori” care dau sfaturi PSD-ului, acesta a declarat:                           „Sunt o mulțime de așa-ziși reformatori care vin și ne dau nouă, PSD-ului, tot felul de sfaturi cu privire la cum trebuie să procedăm cu membrii noștri, pe când în alte formațiuni politice discutăm de mult mai mulți corupți, cu dosare și chiar cu condamnări!”, a încheiat Răzvan Cuc

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica