Politica

Deputat Elena Dinu: ”PSD va reporni România în locul guvernului IOC”

 

„Repornim România” este un program al PSD de sprijin economic imediat şi concret, cu baze reale de implementare, în replică la lipsa ideilor guvernamentale pentru reconstrucţia economică şi generală a ţării. Biroul Permanent Naţional al PSD a decis ca documentul respectiv să intre cât mai rapid în dezbatere parlamentară.

„Consider că este absolut necesar să fie transpuse în legislaţia naţională cele 28 de măsuri esenţiale pentru companii şi populaţie, acestea urmând să reprezinte un sprijin total echivalent a 8% din PIB, de aproximativ 18 miliarde de euro. Această sumă înseamnă de 60 de ori mai mult în raport cu resursele insignifiante alocate efectiv până acum de guvernarea PNL pentru a susţine românii şi firmele. În loc să ia decizii prin care să repună pe picioare #economia, prioritatea zero a Guvernului PNL rămâne în continuare menţinerea în închidere a economiei, respectiv spre faliment, ceea ce este de-a dreptul halucinant!
Este regretabil, de asemenea, că după două luni de stare de urgenţă stimulii economici efectiv aplicaţi de guvernarea „IOC” – Iohannis, Orban, Cîţu, reprezintă doar 0,13% din Produsul Intern Brut, adică aproape nimic! Cu alte cuvinte, „Guvernul meu” nu a fost în stare nici pe departe să aloce procentul de 3,5% din PIB, anunţat cu surle şi trâmbiţe ca fiind destinat programelor concrete de sprijin pentru români şi pentru antreprenori.
Ce se întâmplă cu căderea economică şi cu prăbuşirea nivelului de trai al românilor este strict vina liberalilor, deoarece ei sunt singurii #responsabili pentru resursele ridicole pe care le-au angajat efectiv în măsuri de sprijin, în condiţiile în care unele ţări europene au dislocat până la 30% din PIB pentru a ajuta oamenii şi economia. Este de notorietate europeană faptul că #România a reacţionat ineficient şi extrem de slab în ceea ce priveşte combaterea efectelor economice şi sociale ale crizei pandemice cu COVID-19!
Continuând să pună placa uzată şi desuetă a „grelei moşteniri”, liberalii se tot ascund în spatele pandemiei, doar-doar îi vor mai păcăli iar pe români. Nimeni nu mai înţelege ce strategie guvernamentală există în prezent, în cazul în care există una! De fapt, sunt sigură că nici liberalii nu mai ştiu ce fac, şi, de asemenea, de ce şi-au dorit cu atâta ardoare să guverneze!”, a declarat Cristina-Elena Dinu, deputat PSD, într-o postare pe pagina sa de facebook.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica