Politica

”Efectul panourilor fotovoltaice asupra vacilor în păștere”, un experiment eșuat al lui Rocky americanu` la Giurgiu

fish eye shot of cow 455010

Cu câte zile în urmă, un site obscur care a făcut o adevărată pasiune în a ataca pesediști giurgiuveni, venea cu o adevărată bombă de presă:  ”Finul lui Bădălău și consilierii județeni PSD Giurgiu vor să îngroape o investiție americană de 90.000.000 de euro”! Băi, ești nebun? Adică vin americanii la Giurgiu, varsă mormane de dolari peste satele județului și ăștia, pesediștii nu vor?

În fapt este vorba de niște acuzații care i se aduc președintelui CJ Giurgiu, Marian Mina, care, chipurile, împins de Bădălău și cu sprijinul majorității din Consiliu, vor să rezilieze acest contract dintre Consiliul Județean și firma Sun Garden Colibași:” Pe mana consilierilor judeteni, Marian Mina vrea efectiv să îngroape o investiție finanțată din SUA într-un parc fotovoltaic de 90.000.000 de euro care va asigura direct 400 de locuri de munca”! spune site-ul cu pricina.

Hai, să vedem care este totuși adevărul, cu fapte, documente și declarații.

În 2011, sub președinția lui Dumitru Beianu, Consiliul Județean, prin hotărârea  numărul 248/ 09 septembrie  2011, se aprobă asocierea în participaţiune între Judeţul Giurgiu şi S.C. SUN GARDEN COLIBAŞI  S.R.L.Colibaşi,  în vederea exploatării eficiente a imobilelor   „Ferma GOSTINU ” , compusă din terenuri în suprafaţă de 301,684 ha., prin realizarea unui „Parc Fotovoltaic” şi al unei  “ Ferme Agricole Bio” şi „Ferma Agricolă Ecologică Slobozia”, compusă din clădiri în suprafaţă de 721mp şi teren în suprafaţă de 6,5ha, prin realizarea unei”Centrale solaro-electrică” .

Împuternicit să semneze contractul este președintele CJ, Dumitru Beianu.

2

 

Care, la vremea respectivă, declara pentru ”Adevărul”: ”Noi avem disponibil terenul de la Gostinu si facem acest proiect dar printr-un contract de asociere. Termenii contractuali sunt avantajoși pentru Consiliul Județean iar această asociere în participațiune este cea mai bună formă. Vrem să promovăm produsele ecologice și crearea unei ferme și sere bio ne va fi de mare ajutor.

Proiectele urmează sa fie dezvoltate în comuna Gostinu, pe o suprafata de peste 300 hectare, valoarea investiției fiind de aproximativ 300 de milioane euro. În plus, vor fi create o sută de noi locuri de muncă”.

De atunci au trecut aproape șase ani și niciun panou fotovoltaic nu a apărut pe sutele de hectare pe care Consiliul Județean i le-a pus în brațe unei firme care, între timp, a avut un traseu extrem de sinuos.

Cine este ”Sun Garden” Colibași:

Firma S.C ”Sun Garden” Colibași  funcționa cu doua sedii, unul în Colibași – Str. Principala nr.214 iar un alt sediu în com. Gostinu, Str. Principală nr.252 și se ocupa cu construcția parcurilor fotovoltaice. De menționat că, în aceeași lună în care se obține acordul de asociere cu Consiliul Județean, firma figurează în Monitorul Oficial printre firmele care și-au schimbat administratorii sau asociații.

Untitled

 

Tot în 2012, obține toate avizele de construcție și mai ia în concesiune alte 180 ha teren în comuna Colibasi ,în vederea construirii și în această comună de parcuri fotovoltaice.

Dupa încheierea tuturor contractelor și obținerea avizelor necesare, în martie 2013 aceasta firmă este vandută unei companii chinezești,  ”Lightway Solar” cu fabuloasa suma de 2,49 milioane euro, pentru  a construi ei, chinezii, parcurile fotovoltaice, o sumă fabuloasă pentru un SRL înființat în 2011 cu un sediu modest în comuna Colibași din Județul Giurgiu.

În presa vremii, deja au apărut informații despre fabuloasa învestiție de la Giurgiu:

”Compania chineză Lightway Solar va investi 76 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic de de 50 MW la Prundu, în judeţul Giurgiu.

Lightway Solar a cumpărat în luna martie, prin intermediul subsidiarei germane Lightway Deutschland, compania Sun Garden Colibaşi pentru 2,49 milioane de euro ”, informează Mediafax.

După vânzarea firmei, în 6 ianuarie 2014, apare o împuternicire emisă tot de Sun Garden Colibași SRL, reprezentată de această dată de un alt administrator, Rocky Vișan, un român cu cetățenie americană,  care împuternicește firma Hig Energy Construction -București pentru  a obține, în numele lor și pentru ei, pentru ”Sun Garden”, finanțări în vederea construirii de parcuri fotovoltaice pe raza județului Giurgiu.

Aici deja întrebările se înmulțesc: pâna la urmă cine construiește aceste parcuri fotovoltaice? Firma SC ”Sun Garden” Colibași sau chinezii? Ce a valorat 2,49 milioane euro la acest SRL? Numele firmei, sediul sau sutele de ha terenuri luate în concesiune?

Și, mai ales, de ce până la această dată, la aproape șase ani de la încheierea contractului, n-a fost construit nici măcar un singur panou, sutele de hectare concesionate acestui scop fiind pascute de animale sau cultivate?

Constatând că firma ”Sun Garden” Colibași nu și-a onorat contractul, noul președinte al CJ, Marian Mina, a luat hotrârea de a rezilia contractul.

Astfel, în ședința ordinară a Consiliului Județean din data de 20 iulie, a apărut proiectul de hotărâre prin care se cerea consilierilor județeni să aprobe acest lucu, punând la dispoziția acestora fotografii realizate pe terenurile respective unde, în locul panourilor fotovoltaice, pășteau vaci, oi și gâște.

Caracterul tendențios și mincios al afirmațiilor făcute în articolul citat la început este demonstrat de realitate: a fost vorba de  acordul TUTUROR consilierilor județeni, nu numai cei ai PSD, de a rezilia acest contract, cu specifiacția că, intervenția Georgetei Mihuț, consilier județean PNL, a avut în vedere parcurgerea unor etape preliminarii rezilierii contractului astfel încât, într-un eventual proces, Consiliul Județean să nu piardă.

Mai mult, vicepreședintele CJ, Vasile Andronache, a susținut afirmațiile președintelui Mina, spunând că, din 2011, nu s-a construit nimic, ba mai mult, firma respectivă a dat pamântul în arendă (lucru ce nu era prevăzut în contract) și acolo, în loc de panouri fotovoltaice se cultivă porumb, floarea soarelui, grâu și pasc animale.

Ce spune președintele CJ, Marian Mina despre ”vacile  fotovoltaice”, investiție a lui Rocky –americanul la Giurgiu

 

În conferința de presă de joi, 20 iulie, Marian Mina a prezentat o hotărîre a Curții de Conturi care avertizează Consiliul Județean de neluarea măsurii de reziliere a contractului cu SC ”Sun Garden” SRL Colibași.

” Deci, recomandarea Curții de Conturi este să reziliem acel contract. O să merg mai departe, și o să vă spun că firma ”Sun Garden” a inchiriat acel teren fără acordul nostru, lucru pe care nu avea voie să-l facă. Mai mult, la Slobozia chiar s-a modificat contractul și, din panouri fotovoltaice, s-a făcut o fermă ecologică, a spus Marian Mina.

Președintele CJ a prezentat și fotografii care prezentau starea terenurilor unde, în locul panourilor promise pășteau animale: ”Dacă dumneavoastră îmi arătați un singur panou fotovoltaic, eu îmi cer scuze poporului american și îl invit să facă ce investiții vrea în județul Giurgiu”.

Epilog: Când interesele sunt mai mari decât adevărul, apar minciunile fără ca cel ce le propagă să se gândească la răul pe care îl poat face unor oameni, fie numai prin simplul fapt că, nefiind suficient de informați și neprezentându-se toate opiniile, cititorii înclină să dea crezare.

Realitatea este aceea că, așa cum spuneam, TOTI consilierii județeni au fost de acord cu rezilierea acestui contract, sub rezerva respectării unor pași necesari punerii la adăpost a Consiliului Județean în eventualitatea unui proces, și așa cum s-a văzut, nimeni nu se pune de-a curmezișul unor investitori dacă sunt serioși, respectă contractele și, mai ales, desfășoară activități în beneficiul locuitorilor județului Giurgiu.

(toate informațiile au fost preluate din presă și documentele Consiliului Județean. Dacă firma ”Sun Garden SRL are documente care contrazic cele prezentate mai sus, așteptăm să le prezinte.

Mariana Brăgaru

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica