Politica

GALERIE FOTO: Liviu DRAGNEA: „Social-democrația trebuie să revină în Giurgiu acolo unde îi este locul: în fruntea clasamentului politic!”

Prezent, pentru câteva ore, la Giurgiu, președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea a avut, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, o întâlnire cu toți candidații la funcțiile de primari din localitățile județului, precum și cu o parte a susținătorilor PSD-ului. Întâlnirea a urmat unui eveniment extrem de important pentru comunitatea giurgiuveană: inaugurarea lucrărilor la Portul Trimodal, inaugurare care a avut loc în prezența lui Liviu Dragnea, a reprezentanților de la Ministerul de Externe, ai Ministerului Fondurilor Europene, precum și a reprezentanților Ambasadei Austriei la București.

Întâlnirea lui Liviu Dragnea cu membrii social-democrați s-a petrecut într-un climat prietenos, președintele PSD ținând să precizeze că „Partidul Social Democrat așa a fost întotdeauna: ca o familie, cu oameni care sunt prieteni, cu oameni care se înțeleg unii cu ceilalți!”.

Cel care a deschis șirul discuțiilor a fost senatorul social-democrat Niculae Bădălău, liderul organizației județene a PSD:

DSC_0049„Suntem aproape de încheierea unei campanii electorale, și le mulțumesc tuturor, în primul rând candidaților, pentru efortul depus. Îmi doresc ca aceste ultime patru zile rămase să le folosim la maxim, astfel încât Giurgiu să își mențină prima poziție câștigată după alegerile prezidențiale din 2014. Este meritul dumneavoastră, al tuturor, dar ne obligă să arătăm că suntem o  echipă valoroasă. Populația din Giurgiu a apreciat întotdeauna guvernarea PSD, și mai ales ceea ce am făcut noi, social-democrații, pentru cetățeni. Pe de altă parte, vreau să vă rog pe toți să fiți atenți la ceea ce faceți, cum derulați restul de campanie. Mergeți în continuare pe același sistem, vorbiți cu fiecare cetățean, și faptul că avem candidați foarte valoroși nu ne dă voie să pierdem. Din punctul meu de vedere, eu am considerat și consider în continuare că suntem prieteni, colegi, v-am fost și vă sunt aproape în continuare. După opt ani în care PNL-iștii nu v-au băgat în seamă, nu au ținut cont de doleanțele dumneavoastră, trebuie să câștigăm Consiliul Județean, pentru că avem și o datorie morală față de cetățenii acestui județ”, a spus Niculae Bădălău.

Referindu-se la munca politică, dusă în cei 26 de ani de când singurul partid politic la care a activat a fost Partidul Social Democrat, senatorul Niculae Bădălău spunea că acum, în 2016, s-a ivit ocazia ca PSD să demonstreze că ceea ce a făcut în trei ani și jumătate de guvernare Ponta, în care s-au reparat toate nedreptățile, trebuie să continue: numai la nivelul județului Giurgiu, prin Programul de Dezvoltare Locală, inițiat de Liviu Dragnea, județul a atras cea mai mare sumă pentru proiecte de infrastructură: peste șase mii de miliarde de lei vechi, meritul fiind, în principal, al lui Liviu Dragnea.

„Avem o echipă de oameni, de candidați puternici, în comune, dar mai ales la nivel de municipiu. Nicolae Barbu, candidatul nostru, merită să continue munca începută în Primărie, pentru că este cel care a adus liniștea în municipiu, în condițiile unui Consiliu Județean ostil, cu o primărie preluată cu datorii imense; cu toate astea, a avut – și are – o gândire pentru o administrație modernă, aproape de cetățean, și sunt sigur că, având și un Consiliu Local, și un Consiliu Județean sub sigla PSD, Giurgiu va avea o altă față. Noi trebuie să îl sprijinim, astfel încât clica lui Iliescu să nu poată, după patru ani de „șomaj”, să se întoarcă și să căpușeze Primăria, așa cum a făcut-o ani de zile sub conducerea PNL”,  a adăugat senatorul Niculae Bădălău.

Referindu-se la candidatura sa, primarul Nicolae Barbu a afirmat:

DSC_0184„Ne îndreptăm spre finalul campaniei, și sunt sigur că, pe 5 iunie, vor fi consfințite valoarea, forța, locul social-democrației în municipiu și în județ. Am fost vârf de lance al județului, și acolo trebuie să rămânem. Mulți au blamat OG 55, dar au uitat anul 2006, când din 35 de primari, am rămas cu doar 12, într-o singură săptămână. Au uitat de anul 2012, când, chipurile, sub „sigla” USL, au impus numai primari din PNL. Oamenii au văzut de unde primesc ajutorul, de aceea s-au îndreptat către noi, către Partidul Social Democrat. Avem obligația să susținem în continuare aceste valori, ale social-democrației, suntem forța numărul unu și în municipiu, și în județ, și așa trebuie să rămână lucrurile”

 

La rândul său, președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat:

DSC_0204„Ați fost, dumneavoastră, județul Giurgiu, primii între organizații, cu ceva timp în urmă. Faptul că ați redevenit cei mai buni nu e deloc întâmplător. Văd printre candidații dumneavoastră, pe care mă bucur să spun că îi sprijin cu tot ce pot, foarte mulți primari cu multe mandate în spate, lucru care certifică valoarea și respectul de care se bucură aceștia în comunitate. Aveți candidați tineri, la început de drum, care au putere de muncă, și pot face treabă pentru localitățile lor. Noi, social-democrații, ne bucurăm de cel puțin o treime din preferințele românilor…Nu ne vor înfrânge, pentru că nu pot face să dispară, pur și simplu, o treime din popor!Noi, PSD, suntem reprezentanții unui partid care își iubește țara, și care nu știe să stea cu capul plecat. Noi, social-democrații, avem o problemă de sănătate: nu ni se îndoaie genunchii! Nu îngenunchem în fața nimănui, și nu știm să stăm nici în poziția ghiocelului!”, declara Liviu Dragnea.

Pentru Giurgiu, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, spunea că își dorește ca primarul Nicolae Barbu să își continue proiectele, având în el, Liviu Dragnea, un susținător.

„Îl asigur de tot sprijinul meu, și ne vom folosi forța pentru realizarea de lucruri bune. Îl asigur, de asemenea, de sprijinul viitorului Guvern PSD, și îl aștept cu un program de dezvoltare. Anii de conducere ai PNL și-au spus cuvântul, atât asupra municipiului, cât și județului, bătaia de joc fiind cuvântul lor de ordine. În schimb noi, PSD, am fost întotdeauna partidul care construiește, dovada fiind acum cele peste 3200 de șantiere deschise în toată țara, proiectele finalizare pentru apă sau canal, dar și cele 1042 de școli modernizate și complet dotate. Nimeni nu a avut curajul pornirii unui asemenea program, care conferă dezvoltare, și, dacă în trei ani și jumătate s-a demonstrat că se poate, haideți să continuăm și în următorii patru același lucru: reconstrucția! Cei de la PNL nu au proiecte, ei au venit și vin numai cu șantaje, cu cumpărări de voturi, cu intimidări! Noi am demonstrat că se poate lucra cu proiecte, iar oamenii cărora li s-a schimbat viața în bine știu ce au de făcut, atât la alegerile locale din iunie, cât și la cele parlamentare din toamnă!”, a mai declarat Liviu Dragnea.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica