Politica

Ipocrizie penelistă: Cum s-au opus consilierii județeni PNL investițiilor la Spitalul Giurgiu

Atacurile suburbane și minciuna au rămas singurele arme pe care PNL le mai poate arunca în lupta pentru alegerile locale de anul acesta.

Negarea a tot ce s-a construit timp de trei ani în acest județ nu poate fi o armă câștigătoare atâta timp cât există nenumărate dovezi ale modului absurd în care, consilierii județeni PNL s-au opus aprobării în ședințele de consiliu a celor mai importante proiecte de dezvoltare. Votul negativ sau abținerea au fost armele lor de a împiedica realizarea acestor investiții. Din fericire, numărul de consileri pe care PNL îi are, i-a impiedicat să blocheze multe proiecte.

Investițiile care  i-au deranjat cel mai mult au fost cele făcute la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.

O situație scandaloasă, care a indignat pe toată lumea, s-a petrecut în sedința Consiliului Județean din data de 18 ianuarie 2018, când a fost convocată o ședință de îndată pentru că trebuia votat proiectul  care viza predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA a amplasamentului situat în judeţul Giurgiu, municipiul Giurgiu, Bulevardul Bucureşti, nr. 18, şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Reabilitare şi dotare corp Spital Nou C1+C2”.

Era vorba despre reabilitarea, modernizarea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgente Giurgiu, cu siguranţă, cea mai importantă investiţie din judeţul Giurgiu în domeniul sănătăţii din ultimii 28 de ani.

Ce fac consilierii județeni ai PNL? Se abțin! De ce? Vă las pe dumneavoastră singuri să înțelegeți urmărind acest dialog halucinant desfășurat în sala de ședințe:

Nicuşor Iacob (PNL Giurgiu): După părea mea, aceste discuţii au loc pentru că această şedinţă este mai degrabă de îndată, decât extraordinară. Nu am avut timp să citim materialele, fapt pentru care grupul PNL se abţine.

Marian Mina (preşedintele Consiliului judeţean): Şedinţa este de îndată deoarece astăzi, la ora 13:00, noi trebuie să predăm amplasamentul.

Nicuşor Iacob: Eu şi colegii mei nu am înţeles mare lucru, de aceea ne abţinem.

Marian Mina: Ieri, la ora 15:30, aţi primit toate materialele. Chiar nu aţi avut timp până astăzi să le studiaţi? Bine, înţeleg, aşa este ordinul pe unitate să nu votaţi.

Florin Velicu (PNL Giurgiu): Nu s-a putut deschide email-ul, pentru că l-am primit într-un format care trebuie upgradat

Nicuşor Iacob: Din punctul meu de vedere, noi, consilierii judeţeni, avem o mare responsabilitate când votăm. De data aceasta, noi nu votăm împotrivă, noi ne abţinem.

Marian Mina: Domnule Iacob, repet, au fost trimise la 15.30, de ce Dumnezeule nu le-aţi citit?

Nicuşor Iacob: Păi, mă întrebaţi pe mine de ce le-aţi trimis la 15.30?

Marian Mina: Doamne! Nu mai este Mihnea Boerescu consilier, dar dv. îi ţineţi locul cu brio…

Nicuşor Iacob: De ce a fost convocata şedinţa de îndată?

Marian Mina: Pentru că sunt urgenţe.

Nicuşor Iacob: Atunci, noi ne abţinem la urgenţele voastre!

Marian Mina: Sunt ale judeţului, nu ale mele. Domnule Iacob, tableta pe care aţi primit-o de la Consiliul judeţean să o folosiţi şi să citiţi, nu să jucaţi Solitare pe ea.

Nicuşor Iacob: Vreau să vă anunţ că nici până acum nu am primit tableta.

Marian Mina: Păi, luaţi-o de la Mihnea Boerescu, ca în arest la domiciliu nu mai are nevoie de tableta.

Aurelia Dobre (PSD Giurgiu): Vedem în Bucureşti şi în alte localităţi din ţară cum opoziţia este împotriva construirii de spitale. După ce aţi închis atâtea spitale, când aţi fost la guvernare, acum sunteţi împotriva modernizării lor. Trebuie să vadă toată lumea cine este cu adevărat PNL-ul, cu Băsescu lor, cu tot”.

Mai trebuie comentat ceva? Făceți-o dumneavoastră, mie mi s-a făcut lehamite!

M.B

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica