Mai bine „urechiști”, decât afoni!

| 18 septembrie 2015

Am fost acuzați, de mai multe publicații, de faptul că „nu am fi auzit bine” informațiile referitoare la pierderea, de către Constantin Dumitru, a statutului de primar.

În replică, Instituția Prefectului a emis un comunicat de presă pe acestă temă:

„Având în vedere faptul că în presa locală on-line (în speță cotidianul Jurnal giurgiuvean) a apărut o știre conform căreia dl. Constantin Dumitru, primarul comunei Florești-Stoenești, a rămas în funcție, în scopul corectei informări a opiniei publice Instituția Prefectului, județul Giurgiu, face următoarele precizări:

Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului  nr. 918/122/2015 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Contencios Administrativ și fiscală, reclamantul Dumitru Constantin a solicitat instanței de judecată suspendarea efectelor și totodată anularea Ordinului Prefectului județului Giurgiu nr. 147/29.04.2015 prin care s-a luat act de încetarea de drept a mandatului comunei Florești-Stoenești, județul Giurgiu, al reclamantului. În speță de față instanța a pronunțat Sentința civilă nr. 344/15.09.2015, prin care „Respinge contestația ca nefondată. Respinge cererea de suspendare a efectelor Ordinului Prefectului nr.147/29.04.2015, ca nefondată. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicarea pe fond și 5 zile de la comunicare pe capătul de cerere privind suspendarea, cereri ce urmează a fi depuse la Tribunalul Giurgiu”.

Deși maniera în care este redactat dispozitivul sentinței pe portalul instanțelor judecătorești nu lasp loc la niciun dubiu, cotidianul on-line Jurnalul giurgiuvean, în lipsa unor minime cunosințe juridice care să-i permită să înțeleagă faptul că Prefectul a avut calitatea de pârât și nu și-a contestat propriul ordin, ci instanța a respins contestația reclamantului Dumitru Constantin împotriva Ordinului Prefectului nr. 147/2015, interpretează în mod complet eronat și tendențios soluția pronunțată de către Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 918/122/2015, afirmând că „Primarul comunei Florești-Stoenești a rămas în funcție”.

Întrucât din rea-voință ori datorită lipsei de profesionalism și a unui minim bagaj de cunostințe juridice, prin articolul de presă publicat, Jurnalul Giurgiuvean a încălcat în mod flagrant art.31, al.4 din Constituția României, care instituie pentru mijloacele de informare în masă, publice și private, obligația de a asigura informarea corectă a opiniei publice, în virtutea garantării și respectării dreptului la o corectă informare, Instituția Prefectului-județul Giurgiu precizează faptul că Ordinul Prefectului județului nr. 147/29.04.2015 prin care s-a luat act de încetarea mandatului primarului comunei Florești-Stoenești, dl. Dumitru Constantin nu a fost nici suspendat și nici anulat de către instanța de judecată, actul administrativ supus controlului jurosdicțional fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă cerute de lege pentru validitatea sa. Așadar, citând sursa știrii eronate, „spre decepția cotidianului Jurnalul giurgiuvean”, Ordinul Prefectului județului nr. 147/29.04.2015 își produce, în continuare, toate efectele juridice, principalul fiind acela al imposibilității dlui. Dumitru Constantin de a-și exercita funcția de primar al comunei Florești-Stoenești, județul Giurgiu. Semnează Prefect, Nina Carmen Crisu”

Odată cu acest comunicat al Instituției Prefectului sperăm ca și ceilalți să înțeleagă că, de cele mai multe ori, e mai bine să cânți după ureche, decât să fii un afon complet!

Categoria: Administratie

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress