Niculae BĂDĂLĂU: „Legea alegerilor locale, un plus pentru democrație”

| 28 aprilie 2015

Legea alegerilor locale, modificată, a trecut cu succes de Senat, urmând să fie luată în discuție de Camera Deputaților, care, în acest caz, este cameră decizională. Astfel, conform noii legi, primarii ar urma să fie aleși într-un singur tur de scrutin, președintele și vicepreședinții de consilii județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni, iar pierderea mandatului nu se va mai întâmpla ca până acum, cu luarea la cunoștință de către consilieri, vacantare de post și așa mai departe.

Despre modificările apărute a vorbit senatorul social-democrat, Niculae Bădălău, într-o recentă întâlnire cu presa locală:

„Unul dintre câștigurile importante este cel legat de pierderea mandatului de consilier județean sau de consilier local. Până acum, și avem destule situații, consilierii luau la cunoștință de demisie sau de retragerea sprijinului politic pentru un membru al consiliului respectiv, urma votul, vacantarea și, de cele mai multe ori nu se ajungea la niciun consens. Noua formă a legii prevede clar, că, în afara cazului când mandatul încetează de drept, se comunică acest lucru către Instituția Prefectului, care ia act de acest lucru și care dă ordin de încetare a mandatului și vacantează postul. În aceste condiții, toate modificările prezentate nu fac decât să devină un plus pentru democrație”, a mai precizat senatorul Niculae Bădălău.

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress