Administratie

Cum vor petrece giurgiuvenii de Ziua Națională

Ca în fiecare an până acum, de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie, Primăria Municipiului Giurgiu, în colaborare cu Garnizoana Giurgiu, Centrul Cultural “Ion Vinea” şi Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, organizează  o ceremonie publică, un program artistic precum şi o masă tradiţională la care sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi  giurgiuveni.

Evenimentele vor debuta începând cu ora 10, când oficialitățile vor fi primite la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Eroilor din Giurgiu. După intonarea imnului național de către Fanfara Centrului Cultural Local „Ion Vinea” și după oficierea unui ceremonial religios, urmează o deplasarea a tuturor spre Piața Tricolorului, unde reprezentanții Garnizoanei Giurgiu vor defila, începând cu ora 11,00.

Începând cu orele prânzului, Ansamblul „Doina Dunării” al Centrului Cultural Local „Ion Vinea”, alături de alți 25 de soliști din toate zonele țării, vor oferi un program artistic; concomitent cu programul artistic va fi organizată și o masă populară, cu 12.000 de sărmăluțe (de post sau de dulce, funcție de preferințe) și cu vin fiert.

Ziua se va încheia cu deplasarea cu torțe a detașamentelor participante la defilare, însoțite de majorete și de Fanfara Centrului Cultural „Ion Vinea”, de la ora 18,00.

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.