Politica

Ce legătură există între șeful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu și deputatul Andrei Alexandru?

Este o întrebare firească, izvorâtă din interesul pe care deputatul Andrei Alexandru îl arată legat de soarta comisarului șef al IPJ Giurgiu, a prea des invocatelor presiuni politice făcute de PSD la adresa  acestuia.

Periodic, o publicație locală aparținând deputatului Andrei Alexandru, iese cu articole în care deplânge soarta crudă pe care comisarul șef Georgescu, șeful IPJ Giurgiu o are fiindcă, vezi Doamne, nu este pe placul conducerii PSD.

Acesta ar fi supus prea multor controale din partea ministerului, iar bietul om nici nu mai poate să prindă hoții sau spărgătorii din județ din cauza unor astfel de verificări, făcute la comandă, de oamenii răi care ar fi vrut să-l păpușescă pe el, integrul comisar de poliție.

Inclusiv domnul deputat PNL, Andrei Alexandru (despre care se spune că ar fi protectorul domnului Georgescu) se arată foarte interesat de soarta acestuia. Iată ce posta, în urmă cu câteva luni deputatul pe pagina sa de socializare:

georgescu

Că n-a fost nimic adevărat, s-a văzut ulterior, fiindcă domnul comisar șef este, bine mersi, șef la Poliția Județeană.

Știți ce e curios în toată acestă ecuație?

De unde atâta interes și grijă de șeful Poliției Județene din partea deputatului Andrei, și de ce  domnul comisar șef, Cătălin Georgescu,  n-a ieșit niciodată public sau cu vreo declarație în care să acuze presiuni asupra domniei sale făcute de  vreun om politic sau partid!

Niciodată n-a spus că ar fi persecutat sau că diferitele controale ale Ministerului de Interne la IPJ Giurgiu ar fi ca urmare a unei comenzi politice!

Și atunci, de unde știe domnul deputat Andrei Alexandru și publicația domniei sale că lucrurile stau altfel? Nu există decât o singură explicație: domnul Georgescu se duce la domnul deputat PNL, Andrei Alexandru, și se plânge! De ce tocmai la el? Păi, nu știu, să ne spună domnul comisar șef!

Așadar, domnule comisar șef Cătălin Georgescu, demnitatea funcției pe care o îndepliniți, vremelnic, e adevărat, vă obligă la acest gest de onoare: ori ieșiți public și denunțați presiunile politice care se fac asupra dumneavoastră, ori le dezmințiți, tot public, și vă deziceți de orice afirmație făcută de domnul deputat PNL, Andrei Alexandru, în presă sau pagina de facebook despre acest lucru!

Altfel, protectorul dumneavoastră, după cum spun gurile rele că este, vă face mai mult rău decât bine!

M.B

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica