Politica

EXERCIȚIU: Evacuare și salvare în caz de cutremur și incendiu la Școala Gimnazială Nr. 8

 

Un cutremur de magnitudine mare a provocat pagube însemnate în partea estică a municipiul Giurgiu, iar în urma acestuia mai multe clădiri au fost afectate, printre care și Școala Gimnazială nr. 8 “Academician Marin Voiculescu”. La etajul al doilea al instituției de învățământ, un elev a fost surprins sub dărâmături într-unul dintre laboratoare și a avut nevoie urgentă de ajutor. Din cauza prăbușirii parțiale a clădirii, a fost deteriorată instalația electrică, iar în interiorul școlii a izbucnit un incendiu. Sute de elevi și profesori au ieșit singuri din clase sau au fost ajutați de pompieri să iasă în curtea școlii.
Acesta a fost scenariul unui exercițiu, cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc astăzi, la școala gimnazială nr. 8. Peste 600 de elevi, însoțiți de profesori sau învățători au participat la activități, au aplicat procedurile specifice în astfel de cazuri și au arătat că, într-o situație reală, ar ști exact cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță.
Intervenția a fost asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, care au acționat cu autospeciala pentru salvare de la înălțime, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Au fost constituite echipe de căutare-salvare, de evacuare a persoanelor și de acordare a primului ajutor medical.
La finalul exercițiului, elevii au mers în sala de sport a școlii, unde, cu ajutorul și echipamentele voluntarului SMURD, Daniel Alexa, au fost efectuate demonstrații de stingere a incendiilor, folosindu-se un simulator de foc și stingătoare adaptate, astfel încât exercițiile să fie cât mai aproape de realitate. De asemenea, elevii au aflat informații noi despre acordarea primului ajutor de bază.
Exercițiul s-a desfășurat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență de la nivelul Primăriei Giurgiu, IPJ Giurgiu, Poliția Locală, conducerea și cadrele didactice ale instituției de învățământ și voluntarii SMURD.
Acesta a urmărit timpul de răspuns în cazul producerii unei situații de urgență și modul de comportare al elevilor și al cadrelor didactice.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica