Politica

Mici, bere, tiribombe și manele, ”glonțul de argint” pentru un nou mandat?

 

Doamne, bine că s-a terminat bâlciu de Sf. Mărie că altfel leșinau fătucele de atâta de extaz  și osârdie în a lăuda comedia organizată de Primărie și, Doamne ferește, cum le mai… revergora?

Mici, bere, tiribombe și manele, ăsta a fost circăraia de fiecare an, mulți ani, că bîlciul are mulți în spate și n-a fost inventat de Anghelescu, așa cum ai crede din relatările pupincuriste izvorâte din obscure interese .

Ce a avut el special de a devenit peste noapte un eveniment relatat în presa națională de prieteni și obligații?

Unicitatea! Adică nu el, bîlciul a fost unic, ci asemenea chiorului în țara orbilor, ”realizarea„ a fost unică!

Într-un oraș în care doar despre vreo trei pietre se poate spune că au fost mutate din loc de actuala administrație până acum, îmbâcsit de praf și pârjolit de arșița verii, plin de ruine insalubre, când reușești să pui la dispoziție un teren, să dai autorizații de funcționare unor agenți economici ca să ființeze un bâlci tradițional, de altfel, unde răsună manele, și (nu) tot giurgiuveanul se distrează, e un fel de WOW!

Faci din el evenimentul anului!

Și, după ce pleacă bâlciul? Ce faci? Că au fost doar patru zile din cele aproximativ 1400 cât are un mandat de primar!

Asta uită să ne mai spună… autorii!

După câtă laudă s-a adus, de parcă trebuia să ne traducă cineva ce e ăla bâlci de Sf. Mărie la Giurgiu, ai crede că bîlciul e un fel de ”glonț de argint” pentru vânarea unui nou mandat.

P.S Duducăăăă, dă-o dracu de propagandă, că împăratul e gol!

PPS Ia, întreabă-l pe primar: câți chiloți trebuie să mai vândă ca să ia centrală și calorifere pentru Galeria de Artă așa cum a promis?

M.B

What's your reaction?

Excited
0
Happy
1
In Love
0
Not Sure
1
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica