Ziua de duminică, 22 martie, a fost una extrem de plină pentru copiii (și părinții) de la școlile comunei Găiseni. Activități sportive, ecologice și culturale le-au umplut ziua, beneficiind și de vizita fostului ministru al educației, Ecaterina Andronescu.
Organizate de Asociația „Tradiție și Spiritualitate”, de Primăria comunei Găiseni, de școlile din cele trei sate (Găiseni, Căscioarele, Cărpenișu), acțiunile de duminică au strâns câteva sute de participanți.
Totul a debutat cu o competiție sportivă, CUPA JUVENTUS la tenis de masă, la care au participat copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani.
A urmat, apoi, lansarea programului „Voluntar pentru Natură”, în cadrul căruia copii și adulți din comună au plantat câteva zeci de puieți atât în curțile școlilor gimnaziale din cele trei sate, cât și în alte zone. De remarcat este faptul că, prin tragere la sorți, nouă familii din comună au avut șansa ca pomii să fie plantați în curțile lor de către invitații și organizatorii evenimentelor de duminică.
Nu în ultimul rând, la Școala Gimnazială din Găiseni a avut loc și inaugurarea „Școlii de duminică”, eveniment la care invitat principal a fost fostul ministru al educației, Ecaterina Andronescu.
Ziua s-a încheiat cu un spectacol susținut de prichindeii trupei SUPERCALIFRAGILISTIC, cei care, de altfel, au fost și cei care au extras, din urne, numele celor nouă familii care au avut, fie și pentru câteva clipe, șansa de a fi gazdele unor persoane importante.
La reușita evenimentului de duminică și-au adus aportul, pe lângă secretarul de stat Valentin Iliescu, directorul Școlii Gimnaziale Găiseni, Gina Mateescu, și primarul comunei, Gheorghe Manea.













