Social

Peste un miliard de lei, amenzi date de polițiști în doar două zile

dec61-460x250În perioada 12-13 aprilie a.c. poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au organizat acţiuni de prevenire şi constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor comise în domeniul comerţului ilicit în pieţe târguri şi oboare.

La acţiuni au participat zilnic peste 120 de poliţişti din cadrul inspectoratului şi subunităţilor de poliţie, de la structurile de ordine publică, investigarea fraudelor, investigaţii criminale şi poliţie rutieră, sprijinite de jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu, medici veterinari de la Direcţia Sanitar Veterinară, dar şi efective de poliţie locală.

Pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă desfăşurate în pieţe şi zona adiacentă, prin care se aduc  prejudicii importante bugetului de stat, precum şi pentru asigurarea climatului de ordine publică pe segmentul stradal, poliţiştii giurgiuveni au efectuat acţiuni în zonele considerate cu risc, desfăşurând activităţi specifice pentru constatarea faptelor antisociale de genul evaziunii fiscale, comerţului ilicit, transportului de bunuri şi produse agroalimentare fără documente de provenienţă, furturilor, cerşetoriei, etc.

În cele două zile, au fost făcute razii  în pieţe, oboare şi în special în zona Târgului de la Călugăreni, dar s-au și instituit filtre rutiere, urmărindu-se identificarea persoanelor cunoscute cu mod de comportament violent, a celor care nu-şi justifică prezenţa în zone cu risc, identificarea persoanelor care transportă sau comercializează produse agroalimentare (în special din carne) fără documente legale.

De asemenea s-a avut în vedere creşterea vizibilităţii poliţiştilor în zonele de acţiune, totodată acţiunea având şi un caracter preventiv.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 317 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 123 936 de lei, din care 41 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 22 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 284 pentru alte legi (circulaţia pe drumurile publice, paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, etc.), fiind confiscate bunuri în valoare de aproximativ 2 213 lei.

Acţiunile se vor intensifica şi în perioada următoare având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Social