Politica

Și totuși, al cui joc a (mai) făcut Mustățea?

Ultimul cântec de lebădă al lui Vasile Mustățea a semănat, de fapt,cu un bocet, cu un  prohod pentru cei patru ani în care a condus – spre dezastru – destinele județului. Dornic, probabil, să arate cât de mult ține el la județ și la locuitorii lui – chiar dacă, de fapt i se…„fâlfâie”, hop c-o extraordinară, fix cu trei zile înainte ca noii aleși să își intre în pâine. De, era imperios necesar să mai prelungească niște termene de finalizare a unor proiecte cu fonduri europene, neterminate la timp nu din vina social-democraților – pe care i-a acuzat, din cinci în cinci minute, de boicotare a activității Consiliului Județean -, ci din vina lui, a președintelui Mustățea.

„Proiectele legate de prelungirea termenelor le propun spre amânare, întrucât nu sunt avizate de către secretarul CJ, Florian Dinu. Pe de altă parte, opinia juriștilor este că nu pot fi luate în discuție, nefiind însoțite și de referate de specialitate ale Direcției Economice. Spun asta pentru că, în afară de prelungirile de termene, avem și suplimentările de plăți”, a precizat directorul Direcției Juridice, fostul prefect Nina Lavinia Crișu.

Atât i-a trebuit lui Vasile Mustățea care, mai voalat, a acuzat-o pe aceasta de…prostie! Și astea, cu isonul ținut de penelistul Mihnea Boerescu…Adică, deși la nivel central PSD și ALDE au semnat un protocol de colaborare, în CJ Mustățea (actual ALDE) a confundat partidele…ori o fi fost cuprins de „nostalgia” anilor petrecuți sub săgeata liberală?

Cert este că, în ultima ședință de consiliu pe care a prezidat-o, Mustățea și-a dat arama pe față, mai mult, a dat liber lui Boerescu, personaj care, nici mai mult, nici mai puțin, l-a amenințat pe social-democratul desemnat la președinția CJ Giurgiu, Marian Mina: „Îl avertizez pe Mina că n-o să tac, și patru ani o să îi fac zile fripte!”…

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica