Lucrări de reabilitare și modernizare la drumuri județene, fără sfârșit, cu termene de finalizare prelungite dincolo de limita bunului simț, pe baza – de cele mai multe ori – a unor simple discuții („cereri verbale”) au „mirosit” urât la nasul procurorilor DNA. Drept pentru care, de câteva luni de zile, au luat „la puricat” lucrările pe unul dintre drumurile județene: DJ 603. Confirmarea oficială a zvonului a venit de la secretarul CJ, Florian Dinu, la ultima ședință extraordinară a aleșilor județeni.
„Există un dosar la DNA, există o anchetă în derulare. Ne-a fost solicitată documentația pentru DJ603, vreo opt mii de pagini, și le-am pus totul la dispoziție”, a precizat Florian Dinu.
Parcă în disperarea de a se scuza, fostul președinte, Vasile Mustățea, a afirmat:
„Eu nu i-am iertat pe constructori, le-am făcut plângere penală, să știți, pentru că au abuzat de buna noastră înțelegere”.
Cu sau fără plângeri penale (despre a căror existență nu a suflat nimic, niciun cuvințel, până la ședința de vineri), drumurile respective arată cum arată, lucrările – acolo unde s-au făcut – au fost făcute de mântuială, iar riscul de a încărca bugetul de cheltuieli al județului cu multe sute de miliarde de lei vechi este din ce în ce mai mare.
O.C.








