AdministratieSocial

FOTO: Un cinematograf, susținerea învățământului giurgiuvean și locuri de petrecere a timpului liber – principalele propuneri ale tinerilor

Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită, anul acesta, într-un mod inedit de către conducerea Consiliului Județean Giurgiu: aproape 120 de elevi au pășit pragul instituției și s-au transformat, pentru o oră, în consilieri județeni. Au stat pe scaunele celor care decid soarta județului și au simulat o ședință de consiliu, în care se fac propuneri de proiecte.

Tinerii, elevi ai claselor a XI – a din cadrul Colegiului Național „Ion Maiorescu” Giurgiu (CNIM), Colegiului Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu și Liceului „Nicolae Cartojan” au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean, Marian Mina, de vicepreședintele CJ Vasile Andronache, de administratorul public al județului, Răzvan Cuc, și de consilierul județean PSD, Mirela Delea.

„Problemele voastre sunt și ale noastre. Să contribui la deciziile și activitățile din viața politică, economică, socială și culturală a comunității tale devine o obligație a noastră, a tuturor, în contextul în care Județul Giurgiu este un județ cu un grad scăzut de dezvoltare economică și socială. De aceea, astăzi vă provoc. Dorim să vă aflăm părerile, pentru că acestea contează cu adevărat. Cât de mult se vor pune acestea în practică, depinde de noi, aici, la Consiliul Județean, și de aceea va fi nevoie de implicarea voastră nu numai astăzi, ci și pe viitor. Sperăm în cât mai multe întâlniri de acest fel, fiindcă ne dorim să fim cât mai prezenți în comunitate. Sperăm, de asemenea, ca evenimentul de astăzi să fie un prilej ca să ne considerați din ce în ce mai aproape. V-am pus la dispoziție datele de contact ale instituției, și ale mele, personale, și vă asigur că, împreună cu echipa de la Consiliul Județean Giurgiu, vom fi deschiși și vom răspunde cu promptitudine ideilor, inițiativelor și solicitărilor voastre menite să conducă la dezvoltarea județului”, a declarat președintele Consiliului Județean, Marian Mina, la întâlnirea cu elevii giurgiuveni.

Întâlnirile dintre elevii giurgiuveni și conducerea Consiliului Județean s-au soldat cu un joc la care au participat, cu plăcere, cu toții: „Joaca de-a Consiliul Județean”. Cu această ocazie, tinerii prezenți în sala de ședințe au avut posibilitatea să afle ce înseamnă, cu adevărat, un Consiliu Județean, din ce este alcătuit, ce instituții are în subordine și care îi sunt atribuțiile. Totodată, tinerii și-au putut alege structura de conducere (președinte, vicepreședinți, secretar general al județului). Cum întreaga acțiune s-a derulat în două serii, au fost alese două asemenea structuri:

Seria I

Răzvan Măinescu – Colegiul Tehnologic „Ion Barbu” – președinte

Florentin Licuță – Colegiul Național „Ion Maiorescu” – vicepreședinte

Zenaida Țugui – Colegiul Național „Ion Maiorescu” – vicepreședinte

Alexandra Rufă – Colegiul Național „Ion Maiorescu” – secretar general al județului

Seria a II-a

14192517_1122188411198467_942145012383887822_n

Mădălina Epure – Colegiul Național „Ion Maiorescu” – președinte

Violeta Apostol – Colegiul Național „Ion Maiorescu” – vicepreședinte

Andrada Toma Preda – Liceul „Nicolae Cartojan” – vicepreședinte

Nicolle Ruxandra Constantin  – Liceul „Nicolae Cartojan” – secretar general al județului

Odată structurile de conducere alese, „consilierilor” li s-a cerut să rezolve o problemă de administrație:

„Cu un buget de 500.000 lei alocat de la județul Giurgiu există posibilitatea finanțării unor proiecte ce au ca obiectiv rezolvarea unor probleme specifice tinerilor. Identificați cele mai mari trei probleme ale tinerilor din județul Giurgiu în ordinea importanței și realizați un portofoliu de proiecte (maxim 10 idei) pentru rezolvarea acestor probleme”, a sunat cererea.

Zis și făcut…Cu toții s-au pus pe treabă și, după ce au deliberat circa 15 minute (fiecare serie în parte) au expus în fața conducerii Consiliului Județean (de data aceasta, cea reală) o serie de propuneri. Printre acestea, cel mai des întâlnite au fost cele legate de petrecerea timpului liber (un cinematograf, un Teatru de Vară, o Casă pentru Tineret), dar nu au fost neglijate nici școala (susținerea învățământului prin sponsorizări, prin premii pentru elevii cu medii peste 9, consilieri pentru învățământ, un târg de universități), nici sportul (construirea unui patinoar sau a unor terenuri de sport). Cele mai bune idei au fost premiate de către președintele Consiliului Județean, Marian Mina, cu mici atenții din partea CJ Giurgiu.

„Tot ceea ce ne-ați prezentat astăzi sunt idei excepționale, de care vă asigur că vom ține seama. Nu vreau ca întreaga noastră colaborare să se oprească aici, ci vă aștept, în continuare, să îmi spuneți ce vă doriți, iar noi, Consiliul Județean, să promovăm nevoile voastre”, a spus Marian Mina.

La rândul său, președinta Comisiei pentru învățământ, sănătate, cultură și protecție socială, social-democrata Mirela Delea, le-a spus tinerilor prezenți în sală:

„Vă mulțumesc pentru faptul că ați ales ca astăzi să participați la aceste „uși deschise”, și, în calitatea pe care o am, de președintă a Comisiei pentru Învățământ, vă voi susține cu drag în promovarea proiectelor voastre. Le vom gândi, și le vom transpune pe cele mai bune în proiecte de hotărâri reale, menite să vă facă viața mai frumoasă și vouă, tinerilor!”.

O.C.

Foto: Cătălina Sfetcu (www.giurgiu-net.ro)

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.