Situația cădirii fostei Prefecturi Giurgiu, care de ani de zile se află într-un stadiu incert al lucrărilor de reabilitare, a constituit subiectul unei întrebări adresate de deputatul giurgiuvean, Elena Dinu, adresată ministrului de Interne, Carmen Dan.
Iată textul întrebării:
Doamnă Ministru,
Vreau să vă aduc în atenție situația critică în care se află o importantă clădire de patrimoniu, clădire ce a adăpostit Prefectura Giurgiu mulți ani și care este una din clădirile emblematice ale zonei de sud a României.
Construită în anul 1935, drept sediu al Tribunalului Vlașca, clăditea a devenit, după reforma administrativă din 1981, sediu al administrației județene.
În anul 2007 au început lucrări de reabilitare dar care au fost întrerupte în anul 2009, din acuza unui proces intervenit între Prefectură și firma de construcții. De atunci nu se mai știe nimic despre soarta acestui monument arhitectural.
Întreruperea lucrărilor a făcut ca starea clădirii să se degradeze pe zi ce trece astfel că, acest monument, impunătorul edificiu se arată trecătorilor sub un aspect dezolant, de clădire părăsită dar care își păstreză cu demnitate arhitectura impozantă.
Trebuie menționat că cele două instituții care își desfășurau activitatea aici, Prefectura și Consiliul Județean, funcționează în prezent într-o clădire aparținând Băncii Naționale a României, în spații insuficiente pentru desfășurarea în condiții optime a activității.
De aceea vă întreb, doamnă ministru, dacă există, din partea ministerului pe care îl conduceți, intenția de a finaliza reabilitarea acestei clădiri de patrimoniu, care trenează de peste 10 ani, și care sunt măsurile pe care le puteți lua în această privință.
Aştept răspuns scris.
Deputat
Cristina Elena Dinu









