Politica

Eminescu nu moare niciodată. Nu cât timp cineva se gândește la el!

Biblioteca Județeană Giurgiu a organizat, cu prilejul comemorării a 137 de ani de la moartea poetului nepereche, o expoziţie selectivă de carte aflată în colecțiile proprii, intitulată „Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei”.
Au fost prezentate volume de poezie, proză, scrieri politice, publicistică, critică literară, repere biografice, traduceri din opera poetului și albume de arta plastică inspirate din creația eminesciană.
Dintre cărțile expuse se remarcă: antologia „Manuscrisele Mihai Eminescu”, apărută sub girul Academiei Române şi coordonarea acad. Eugen Simion, la Editura Enciclopedică, 2004, volume de „Opere” cu o prefață de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, 1999, „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle”, ediție îngrijită de Christina Zarifopol- Illias, Editura Polirom, 2000, volumul „Poesii”, editat în 1992, la Editura Europa din Craiova, care reproduce în facsimil ediția princeps îngrijită de Titu Maiorescu (1884).
Un merit aparte îi revine domnului Emil Talianu, profesor, jurnalist și eminescolog giurgiuvean, care aduce în atenție o perspectivă originală asupra creației eminesciene.
Volumul „Studii și consemnări”, publicat în Colecția Biblioteca Giurgiuveană cu nr. 77, întruchipează un real periplu prin biografia și opera poetului nostru național, pornind de la perioada anterioară debutului în revista „Familia” și, printre file de poveste și versuri de neegalat, navigând spre un sfârșit tragic, surprins în presa vremii cu o durere nemărginită: „Națiunea mea îmbracă doliu!… Literatura noastră jelește!… Poezia română plânge!… Vi s-a dărmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă…”.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica