Politica

PNL Giurgiu către ziariştii…nesimţiţi: Aţi venit la conferinţă? Ţeapă, n-avem!

Vineri, 3 noiembrie, adică astăzi, presa locală a fost invitată de PNL Giurgiu la săptămânala conferinţă de presă. Şi-au făcut ziariştii programul pe ziua de astăzi, şi-au luat agendele pixurile, şi-au încărcat camerele, trepiede şi alte auxiliare că de, pe lângă să-i scoţi deştepţi pe hârtie mai vor  şi frumoşi în poze, şi-au luat picioarele la spinare, că nu toţi au maşini, şi s-au înfiinţat la sediul PNL Giurgiu.

După ce au aşteptat ei aşa, cam preţ de un sfert academic, a venit trăznetul: ŢEAPĂ, nu mai e nicio conferinţă! De ce? Marin Anton nu mai vine! Băi, eşti nebun? Adică dacă Anton nu e, nimic nu e?

Nu s-a găsit nimeni pe acolo să spună ceva, o poezie, un cântecel, orice? Măcar puteau să-l cheme repede pe Costel Dumitru cu chitara sau, dacă n-avea timp s-o acordeze, le declama, în reluare, chestia aia cu „Iubesc România!” (care i-a produs atâta bucurie lui Andrei Alexandru) ceva, orice numai să nu anulezi conferinţa.

Mă bate un gând dar refuz să cred: săptămâna trecută, proaspăt aleasa şefă de la femei i-a făcut pe ziarişti nesimţiţi că n-au „portretizat-o” cum i-ar fi plăcut ei. Astăzi îi cheamă degeaba la conferinţă de presă. O fi vrut să-i pedepsească? Nu cred!

Oricum, asta înseamnă să faci politică doar cu amatori!

M.B

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica