Cultura

Biblioteca Județeană Giurgiu aduce cărțile  mai aproape de cititori

„Căsuțele de autor pentru cititor”, o acțiune organizată de Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” de câțiva ani și al cărei scop este acela de a stimula interesul pentru lectură, continuă.

Căsuțele au fost îmbogățite cu noi volume, oferite bibliotecii prin generozitatea mai multor donatori, în cadrul proiectului „Donează o carte!”.

Aceste căsuțe, fiecare dedicată unei personalități literare remarcabile, sunt amplasate în locuri cheie ale orașului pentru a încuraja lectura:

Parcul Alei – Căsuța „Tudor Vianu”

Parcul Mihai Viteazul – Căsuța „Nicolae Cartojan”

Parcul Pionierilor – Căsuța „Petre Ghelmez”

Zona Serviciului Județean de Evidență a Populației – Căsuța „Dimitrie Bolintineanu”

De asemenea, a fost completat și raftul dedicat proiectului „Citește și călătorește!”, derulat de Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S. A. – Gara CFR Giurgiu Oraș.

Obiectivul proiectului este acela de a stimula interesul pentru lectură, oferind acces la o gamă diversificată de cărți provenite din donații, într-un loc  neconvențional.

Această inițiativă reprezintă o extindere a serviciilor bibliotecii către noi categorii de public și un exemplu de colaborare eficientă între instituții publice, în beneficiul comunității.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Cultura