Administratie

Peste șapte sute de miliarde alocate în 2015 pentru OG 28

Proiecte pentru racordarea la rețeaua de apă potabilă sau de canalizare, proiecte pentru modernizarea drumurilor locale și, mai nou, proiecte pentru modernizarea sau reabilitarea școlilor, acestea sunt cele care, pe parcursul acestui an, au adus, în comunitățile din județ, peste șapte sute de miliarde de lei vechi.

Despre proiectele depuse și – mare parte – finanțate deja pe OG 28 s-a vorbit la întâlnirea primarilor de la Palatul Parlamentului cu mai mulți reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, ai Ministerului Agriculturii sau ai Ministerului de Finanțe, întâlnire organizată de senatorul social-democrat Niculae Bădălău.

Cu detalii de la întâlnirea de marți, 20 octombrie, a vorbit și vicepreședintele CJ, Cristian Marciu:

„Interesul tot mai crescut al primarilor din județ pentru depunerea de proiecte pe OG 28 s-a demonstrat prin prezența reprezentanților din toate localitățile județului. S-au făcut o serie de clarificări cu privire la depunerea de noi proiecte, dar și la decontarea lucrărilor efectuate până acum. La finele acestui an, ne-am propus ca toate lucrările la proiectele aflate în derulare, dar nefinalizate încă, să fie conservate în așa fel încât, atunci când vremea va permite, să se poată relua lucrările”, a spus Cristian Marciu.

De asemenea, vicepreședintele CJ, cel care, de altfel, alături de senatorul Niculae Bădălău, s-a implicat în sprijinul comunităților prin susținerea proiectelor la Ministerul Dezvoltării, și prin asistența acordată primarilor, mai preciza faptul că, până în prezent, numai pe OG 28, în județ au ajuns peste 750 de miliarde de lei vechi.

„Este datoria noastră să îi sprijinim pe primari, pentru continuarea acestui OG 28, pentru ca toate lucrările – de care era atâta nevoie în comune, în special – să fie finalizate. Acum, mai avem o „ramură” pe care ne vom axa: școlile! Avem un număr foarte mare de cereri pentru școli, dar, împreună cu primarii, am stabilit o serie de priorități, în funcție de populație și gradul de degradare sau de folosire al clădirilor”, a mai precizat Cristian Marciu.

Vestea cea mai bună, de fapt, a fost aceea că cel mai târziu pe data de 7 noiembrie, toți primarii care au în derulare proiecte pe OG 28 vor primi contractele de finanțare sau anexele acestora.

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.