O publicație locală on-line acuza, recent, conducerea Primăriei, dar și a Partidului Social Democrat, de faptul că ar fi dat „pe ochi frumoși” – și pe sume importante de bani – proiecte importante pentru comunitate.Cele două societăți comerciale acuzate de faptul că ar fi fost favorizate la câștigarea unor licitații importante sunt SC NOVART ENGINEERING SRL (doar întâmplarea face să fie din Tulcea) și SC INFO WORLD SRL. Prima a câștigat proiectul legat de „Achiziţionarea aplicaţiei de gestiune precum şi a echipamentelor hardware, necesare pentru implementarea proiectului Înfiinţarea unei pieţe de gross pentru peşte în Municipiul Giurgiu ”, în timp ce cea de a doua obținea, pentru Spitalul Județean Giurgiu, implementarea proiectului „Infrastructura hardware şi software de bază, servicii de dezvoltare şi implementare a sistemului informatic medical.”
Nu vrem să ne transformăm în avocații cuiva, dar numai privind background-ul celor două societăți comerciale, cine le sunt clienți sau parteneri, și déjà se poate spune că nu poți totuși să bănuiești de favoritism sau de parti-prix pe cineva.
Să luăm mai întâi NOVART ENGINEERING, care are, printre clienți, unități administrativ-teritoriale din zona Ilfov, dar și firme consacrate pe piața românească. Astfel, alături de localitățile Buftea, Pantelimon, Chitila sau Cornetu, clienți ai celor de la NOVART sunt LIDL, BOG ART, KDF ENERGY sau chiar APDF SA GIURGIU, cel din urmă cu un proiect de modernizare a portului Oltenița.Dacă poți acuza de părtinire conducerile unităților administrativ-teritoriale, din punct de vedere politic, e greu de crezut că nemții de la LIDL sau reprezentanții BOG ART ori KDF mai pot fi acuzați de „parteneriate” cu social-democrații. În aceste condiții, doar faptul că societatea își are sediul în Tulcea, nu poate fi considerată o probă în a acuza pe cineva că a favorizat o anumită societate comercială. Mai cu seamă că licitațiile pentru proiecte au fost urcate pe SEAP, oricine având dreptul să participe.
Cea de a doua societate comercială acuzată de favorizare din partea conducerii unei anumite formațiuni politice (PSD, în cazul de față), este INFO WORLD SRL. Ori, în condițiile în care ai ca parteneri nume precum Microsoft, IBM, A.R.I.E.S. (Asociatia Romana a Industriei Electronice si de Software), One Health ( Asociație a chirurgilor generaliști și ortopezi, care s-au reunite pentru a-și derula activitățile medicale private folosind serviciile administrative și clinice ale grupului), și când ai contracte în derulare cu peste 150 de unități sanitare din sistemul public și privat, și cu peste 20.000 de utilizatori, iar când ai o sumedenie de certificări ISO și alte distincții, din nou este greu de crezut că s-ar putea pune problema de favoritism din partea cuiva. Cum printre clienți se numără spitale de renume (Institutul National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”, Institutul de Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu” Bucuresti, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” Bucuresti, Spitalul Universitar de Urgenta Elias, să enumerăm numai câteva), clinici private importante sau centre de transfuzie sanguină, dați-ne voie să credem că în materialul publicat e vorba doar de rea-credință.









