Construcția a fost începută cu puțin timp înainte de căderea comunismului. Odată cu instaurarea democrației, lucrările au fost lăsate în paragină. În ultimii 25 de ani, scheletul construcției lăsate de izbeliște a fost „refugiu” pentru oamenii străzii, în unele cazuri chiar „scena” unor evenimente tragice. Și, ca de fiecare dată, când îi „miroase” că poate scoate ceva profit -electoral- din readucerea în actualitate a subiectului, Dumitru Beianu reia discuțiile legate de Casa Tineretului.
Proaspăt demisionat din funcția de administrator public al județului, acesta a reluat subiectul într-o recentă conferință de presă a liberalilor giurgiuveni, promițând, totodată, că „este pentru ultima oară” când mai aduce în actualitate tema Casei Tineretului.
„Casa Tineretului nu este proiectul meu, și este pentru ultima oară (?) când mai aduc în discuție acest subiect. Dar trebuie știut că demarării proiectului de finalizare se opune chiar conducerea Consiliului Județean, care refuză, din nu știu ce motive, atribuirea clădirii și terenului către Primărie, cea care ar avea posibilitatea accesării a cinci milioane de euro – bani europeni – pentru finalizarea proiectului. Din păcate, până la demisia mea din funcția de administrator public al județului, nu am reușit să conving conducerea CJ cu privire la soarta clădirii”, declara Beianu în conferința de presă.
Odată cu aceste declarații, s-a elucidat, în sfârșit, și misterul pentru care, de atâta amar de vreme, nu s-a putut face nimic cu scheletul care „tronează” în zona Oinac din municipiu. Și, mai mult, s-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că pe Vasile Mustățea nu îl interesează, totuși, soarta tinerilor (nici a celor din municipiu, nici din județ), așa cum, multă vreme, nu l-a interesat nici soarta culturii sau a sănătății giurgiuvenilor.
