Politica

Cât de apolitic sunteți, domnule prefect?

Prin lege, prefecții din toată țara sunt apolitici! Da, asta pe hârtie, pentru că, dacă e să ne luăm după ce se întâmplă prin teritoriu, lucrurile stau cu totul altfel. Bunăoară, să luăm un ultim exemplu oferit, pe tavă, și fără niciun fel de ocolișuri, de un deputat liberal giurgiuvean, Marin Anton pe numele lui…

În plină conferință de presă „extraordinară” organizată să explice el cum stau lucrurile în PSD (de fapt, o tiradă anti-senator Niculae Bădălău, care din apelativul „godfather” nu l-a scos), Marin Anton a anunțat că el, în dubla calitate pe care o are (de membru PNL și de deputat) îl va „interpela” pe prefectul județului, să facă, dom’ne, lumină în cazul Zona Liberă.

„Eu nu știu cum e cu legalitatea la decizia asta. De aceea, eu îl rog pe domnul prefect, în numele PNL, și voi face și scris acest lucru, să suspende efectele hotărârii de consiliu județean și, eventual, justiția să fie cea care să își spună, până la urmă, cuvântul în acest caz!”, a spus, clar și tare, Marin Anton.

Păi cum vine asta, domnule deputat? Dacă e de la PNL „scrisoarea” către Zorinel, omul e cât se poate de apolitic. Dar, dacă cumva vreunul de la PSD îndrăznea să sesizeze ceva la instituția prefectului, cum o numeați? Presiune politică??

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica