Răspunsul la această întrebare l-a dat, în conferință de presă, pemepistul Ionel Dinu. După seria de laude aduse senatorului Niculae Bădălău, primarului Nicolae Barbu (la un moment dat unii dintre cei prezenți și-au pus întrebarea dacă nu cumva au greșit formațiunea politică), Ionel Dinu s-a lansat într-o serie de afirmații legate de cei care ar avea interes și ar putea să destructureze, într-o oarecare măsură, PSD-ul giurgiuvean.
„Migrația masivă a primarilor conform OUG 55 a adus, în PSD, o serie de fenomene perturbatorii. Un prim asemenea personaj este primarul de la Mihăilești, Mihai Dobre, care, pe rând, nu a făcut decât să destructureze partidele din care a făcut parte; mai întâi a terminat PD-ul, apoi a continuat același lucru cu PNL-ul, iar acum încearcă să pună pe butuci și PSD-ul. Toate aceste acțiuni ale lui sunt făcute în mod voit, mai cu seamă că este dată sarcina din altă parte! Dar ce pretenții să ai de la unul ca Mihai Dobre, care a rămas repetent în clasa a noua la Mihăilești, și s-a înscris apoi la Liceul din Călugăreni…Acțiunile lui sunt făcute pe fondul unei frustrări, să destructureze ceea ce a muncit Niculae Bădălău să construiască”, afirma Ionel Dinu.
Cel de-al doilea luat în colimator de către liderul PMP este secretarul de stat Valentin Iliescu.
„Valentin Adrian Iliescu este cârtița trimisă de PD-L în interiorul PSD-ului din Giurgiu. Nu întâmplător apar asemenea fenomene și indivizi, care au sarcini bine stabilite, de dus la bun sfârșit, de conducerile partidelor din care au făcut parte până să ajungă în PSD. Fac, astfel, un apel: PSD-ul este un partid extrem de important pe scena politică a județului, și nu trebuie să se ajungă ca niște cârtițe, niște frustrați, să distrugă munca unora de ani de zile”, a încheiat Ionel Dinu.
Ce soartă merită cei doi? Răspunsul îl are același Ionel Dinu:
„Eu i-aș fi zburat din partid, chiar și din viața politică, pentru că asemenea oameni, ca Mihai Dobre sau Valentin Adrian Iliescu, fac rău populației. Asemenea oameni trebuie să moară politic, să nu mai existe! Cei doi au făcut praf PD-L-ul, iar acum au target impus destructurarea și distrugerea PSD-ului. Asemenea specimene pot să atenteze, foarte ușor, la siguranța și securitatea județului, dacă nu chiar la cea națională!E păcat că oameni care au muncit în PSD cad pradă acțiunii unora ca Dobre sau Iliescu!”, a încheiat pemepistul giurgiuvean.









