Trei elevi din municipiul Giurgiu au reușit în acest an performanța de a obține media generală 10 la Evaluarea Națională. Pentru eforturile depuse, dar și pentru a-i motiva ca pe viitor să-și continue în același mod activitatea școlară, cât și pentru stimularea celorlalți colegi de a le urma exemplul, în debutul ședinței ordinare de astăzi, 28 iunie, elevii au fost premiați cu câte 2.000 de lei de către Consiliul Local.
Damian Theodor Gabriel (Școala gimnazială nr.7), Gheorghișor Iasmina Maria (Colegiul Național ”Ion Maiorescu”) și Similea Alin Andrei (Școala gimnazială ”Academician Marin Voiculescu”) sunt cei trei elevi merituoși care beneficiază de toată aprecierea, nu doar a reprezentanților administrației locale, dar și a noastră, a giurgiuvenilor.









