În sfârșit, s-a dezlegat enigma legată de lipsa de interes a lui Vasile Mustățea față de drumurile județene. A făcut-o chiar el, președintele Consiliului Județean, la întâlnirea „Comisiei de agricultură a PNL”-ului de la Mihăilești. Acolo, mânat, probabil, de unul din avânturile sale – rare, ce-i drept – de sinceritate, Mustățea a spus, cu subiect și predicat:
„Am evitat să asfaltez drumuri județene care nu leagă nimic, care sunt peste câmp!”
Bre, dom’ președinte de CJ, dacă încă nu ai fost informat, ți-o spunem noi: orice drum (fie el local, comunal, județean, național sau de care o mai fi) leagă două puncte, în general două localități. Și, da, TOATE drumrile trec, la un moment dat, „peste câmp”, cum te-ai exprimat matale. Că doar localitățile în județ, din câte știm și noi, nu sunt lipite una de alta, ci sunt separate de tarlale agricole. Și asta nu se întâmplă doar la Giurgiu, ci în toată țara!
Sau pentru conducerea liberală a Consiliului Județean, DJ (drum județean) înseamnă doar șoselele pe care le bate mașina președintelui cel mai des, în căutarea de „adepți”.
Mai spunea, același Vasile Mustățea, că pentru dezvoltarea județului oamenii trebuie să aibă facilitat accesul din comună până în municipiu. E drept, sunt doar trei drumuri județene care „intră” în oraș: DJ 503 (Ghizdaru – Giurgiu), DJ 504 (Vieru – Giurgiu) și DJ 507 (Oinacu – Giurgiu). Astea, corect, sunt asfaltate. Dar ce ne facem cu ceilalți kilometri de drumuri, care LEAGĂ localități între ele, care TREC PESTE CÂMPURI? Oamenii care circulă pe ele nu au dreptul la condiții decente de transport?
O.C.








