Din nou, sfârșit de săptămână plin pentru reprezentanții organizației județene a Partidului Social Democrat, dar și pentru candidații la Primăriile localităților sau ai celor pentru funcțiile de consilieri județeni. Din nou, aceștia s-au aflat în mijlocul oamenilor pe care, începând cu data de 5 iunie, îi vor reprezenta. Și, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, primirea a fost una mai mult decât excelentă, locuitorii din comune întâmpinându-și preferații cu entuziasm. Și au și de ce, pentru că, în puțin peste doi ani și jumătate, de când localitățile beneficiază de OG 28, viața tuturor (acolo unde primarii au vrut și au știut să scrie proiecte, să se implice în viața comunității), s-a schimbat în bine.
Este cazul localităților Băneasa, Singureni, Slobozia și Malu, unde un număr impresionant de oameni au venit să își susțină favoriții în alegerile locale.
La scurt timp după terminarea întâlnirilor cu locuitorii din Băneasa, președintele organizației județene a PSD, senatorul Niculae Bădălău, scria, pe pagina sa de socializare:
„Este normal ca oamenii să-l susţină pe Viorel Rotaru pentru încă un mandat. Are o comună frumoasă, dezvoltată, cu multe proiecte finalizate, dar şi cu altele în plină desfăşurare. Îl felicit pentru tot ce a realizat, le mulţumim şi noi, cei din echipa PSD Giurgiu, tuturor oamenilor care au fost astăzi la activitatea organizată în localitatea lor”.
Și la Singureni oamenii au ieșit într-un număr extrem de mare pentru a-l susține pe actualul primar, Marian Pătuleanu, candidat pentru încă un mandat. Sute de persoane au mers alături de primarul Pătuleanu în campanie electorală, au împărțit ziare, flyere, au lipit afișe și și-au arătat susținerea pentru acesta. M-am bucurat să fiu alături de domnul primar şi să constat, încă o dată că oamenii au încredere în candidaţii PSD!
Câteva ore mai târziu, la Slobozia, peste o sută de persoane au venit și l-au susținut pe candidatul social-democrat la Primăria comunei, Florin Gheonu.
La Malu, în timp ce candidatul la Primărie, Nicu Coporan, discuta cu cetățenii (lucru pe care îl face de mult timp, nu doar acum, în campanie), tinerii social-democrați au fost cei care au „deschis” drumul și le-au explicat mălurenilor că un primar social-democrat, cu un program axat atât pe nevoile tinerilor, cât și pe cele ale vârstnicilor, este ceea ce au nevoie.
După două zile de „forță” în județ, social-democrații au demonstrat că proiectele pe care le-au implementat până acum, că tot ceea ce s-a realizat trebuie continuat, și că numai o echipă puternică precum cea a organizației județene Giurgiu a PSD poate face acest lucru, sub sloganul de campanie: CONTINUĂM ÎMPREUNĂ!
O.C.
Sursa foto: Cătălina Sfetcu (giurgiu-net.ro), Facebook




























