Politica

FOTO: A început Școala de Vară a femeilor social-democrate

În perioada 25 – 28 august, stațiunea Mamaia găzduiește lucrările Școlii de Vară a Organizației Femeilor Social-Democrate.

„Prima zi a Școlii Politice de Vară OFSD a fost pe cât de interesantă pe atât de intensă. Am vorbit despre rolul femeii în politică, care, an după an se dovedește tot mai important, dar mai ales am discutat despre ce ar trebui să facem ca viața femeilor din România să se schimbe în bine. Avem șansa de a ne face ascultate și, la fel de important, avem un partid și un președinte care susțin alături de noi lupta pentru îmbunătățirea condiției femeilor în societate. Sunt mândră de colegele mele care au obținut funcții în administrația locală și sunt sigură că vor face o treabă foarte bună. Noi, femeile, trebuie să continuăm să ne implicăm activ în viața publică din România, să continuăm să schimbăm lucrurile în bine pentru cetățenii acestei țări”, scria, pe pagina sa de socializare, Viorica Dăncilă, lidera femeilor social-democrate. 

La rândul său, senatorul PSD Niculae Bădălău scria, pe pagina sa de socializare:

„La Școala de vară a OFSD se discută teme precum “România în actualul context geopolitic”, “Dinamica votului în România”, politicile Guvernului, alegerile parlamentare, responsabilitatea femeilor care ocupă funcții în administrația publică locală. Nu vor lipsi deplasările în localități în care au fost alese primari femei, ca exemplu de bune practici. Așa cum v-a obișnuit PSD, la alegerile parlamentare se vor regăsi pe liste mulţi tineri şi multe femei. PSD continuă schimbările în bine!”, a mai scris liderul organizației județene a PSD Giurgiu.

A doua zi a lucrărilor a conținut o serie de dezbateri despre alegerile parlamentare, despre modificări ale legislației precum și votul din diaspora, dar și provocările și obiectivele pentru alegerile parlamentare. Ultima temă a zilei este o dezbatere cu tema „Analiza politicilor actualului Guvern din persectiva de gen – propuneri Ofsd pentru Programul de guvernare al PSD”, moderată de Viorica Dăncilă.

Delegația giurgiuveană este formată din Crina Stoianovici, președinta organizației județene a femeilor social-democrate, Petronela Săndulescu, lidera femeilor social-democrate din municipiu, Aurelia Dobre, vicepreședinta a OFSD, Elena Dinu, managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Elena Boțoroagă, cadru didactic la Școala cu clasele I – VIII „Acad. Marin Voiculescu” nr. 8 Giurgiu, Ana Florența Buzică.

Printre invitații la lucrările Școlii Politice de Vară a OFSD s-au numărat Liviu Dragnea, președintele PSD, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației, Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, Codrin Ștefănescu, secretar general PSD, sociologul Marius Pieleanu și prezentatoarea TV Andreea Crețulescu.

O.C.

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica