Administratie

Greșeli „enorme” la parcările buclucașe!

Nu au votat, în două ședințe consecutive, realizarea unor parcări în zona Tineretului. Deși ei au susținut că sunt greșeli „impardonabile”, „imense”, „care pun în pericol legalitatea realizării acestora” (după cum se exprima viceprimarul Liviu Popazu, cel care a și „descoperit” neregulile), adevărul este că…nu s-a vrut! Punct! Peneliștii, cei de la ALDE și oamenii UNPR-ului, dintr-o dată reuniți sub același cuget și simțire, au trântit și au întârziat cu două luni realizarea câtorva locuri de parcare necesare zonei Tineretului.

Lămuriri a adus, referitor la „imensele” greșeli, primarul Nicolae Barbu.

„Din cele șapte parcări  propuse, au descoperit dumnealor, la patru dintre ele, o serie de greșeli. Vorbim despre parcările pentru zona blocurilor P1 – P2, a blocurilor E3 – P1 – Grădinița 9, a blocului 18/613 și cea de la Biserica „Sfinții Brâncoveni”, declara Nicolae Barbu, în conferința sa de presă.

Să le luăm pe rând. La prima parcare, cea din zona blocurilor E3 – P1 – Grădinița 9, în referat se face vorbire la o suprafață de aproximativ 600 mp pentru care s-a făcut comanda către constructor, în timp ce măsurătorile acestuia au dat 616,5 mp.

A doua parcare, cea din zona Bisericii „Sfinții Brâncoveni”, are imensa greșeală că a fost scris, la un moment dat, „Biserica SFÂNTUL Brâncoveni”. E drept, o greșeală impardonabilă, care, dacă era trecută cu vederea, ducea sigur la „abonamente” la DNA.

O a treia parcare care a fost trântită de aleșii „de dreapta”, cea din vecinătatea blocului 18/613, a ascuns o greșeală care, din nou, putea deveni subiect de DNA: într-un loc, ÎNTR-UN SINGUR LOC, în tot proiectul, a fost „mâncată” o cifră „1” din denumirea blocului, astfel că apărea…blocul 8/613. În rest, peste tot, scrie denumirea clară a blocului!

Și cea din urmă parcare, legată de zona blocurilor P1 – P2, avea o „gravă” eroare: o interpretare puțin extinsă a sistematizării zonei, care cuprindea, pentru iluminat, atât zona din spatele celor două blocuri, cât și pe cea a zonei E3 – P1 – Grădinița 9, aflată în continuare!

„Dacă Liviu Popazu a citit „în dungă” proiectele și a descoperit greșelile acestea, dumnealui, în calitate de „executiv”, înainte de „legislativ” (n.r. – viceprimar, înainte de consilier), trebuia să atragă cumva atenția înainte de ședință, și, eventual, să corecteze aceste greșeli. Dar ce e mai grav este că s-a pierdut timpul, am pierdut două luni. Oricum nu finalizam proiectele până  la alegeri, dar uite-așa, au vrut să bage bețe-n roate primarului. Nu cred că vor să știe   domnii consilieri care au votat împotriva realizării parcărilor ce vorbe de duh le adresează locuitorii din zonele respective!”, a mai precizat primarul Nicolae Barbu.

Oana Călin

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.