Social

A început postul Paștelui 2015: ce mâncăm, când și cine nu este obligat să respecte strictețea lui

Timp de șapte săptămâni, creștinii se află în cel mai drastic post: Postul Paștelui, sărbătoare care, anul acesta, cade pe data de 12 aprilie.

În această perioadă, există o serie de dezlegări: la untdelemn, la vin și la pește. Ulei și vin se vor putea consuma în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în zilele în care sunt sărbători însoţite de semnele „cruce roşie” şi „cruce neagră”, doar dacă acestea nu cad în prima sau ultima săptămână a Postului Mare, care sunt săptămâni de ajunare şi de post aspru. Se mai face dezlegare la vin în a cincea zi de joi a Postului Mare, dar și în Joia Mare (a Cinei cea de Taină).

În ceea ce privește dezlegarea la pește, aceasta este doar de două ori: în ziua de Bunavestire (25 martie) și în Duminica Floriilor (5 aprilie).

Postul negru din Postul Paştelui 2015 e total interzis copiilor, sunt de părere medicii şi specialiştii în nutriţie. Un copil nu trebuie să sufere de carenţe alimentare. El se află în dezvoltare, iar organismul său are alte nevoi faţă de organismul unui adult. Pentru copii, vitaminele, lipidele, glucidele, proteinele sunt esenţiale.

De asemenea, persoanele care suferă de anumite afecţiuni şi care ţin post negru fără a consulta un medic o fac pe propria răspundere. Bolile cronice se pot agrava şi persoana poate chiar muri. De aceea, cei care suferă de diferite afecţiuni, copiii, bătrânii, femeile gravide sau cele care alăptează pot vorbi cu duhovnicul şi vor primi dezlegare la post. La fel pot proceda şi persoanele obosite, stresate sau care se află în covalescenţă.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Social