Politica

Niculae BĂDĂLĂU: „Degeaba ești premiant la Bruxelles, dacă ești repetent în țara ta!”

Despre activitatea guvernului tehnocrat, dar mai ales despre experimentul în care cobai este România, de aproape un an de zile, a scris, recent, senatorul social-democrat Niculae Bădălău, președintele organizației județene a PSD, pe pagina sa de socializare:

„Experimentul guvernării tehnocrate este pe cale să eșueze nu doar per ansamblu, ci și pe fiecare domeniu în parte. Guvernarea tehnocrată a adâncit nemulțumirea cetățenilor față de partidele politice și față de politic în general, deşi iniţial a lăsat impresia că poate rezolva marile probleme cu care se confruntă societatea românească. Iată că promisiunile lui Dacian Cioloș, fost comisar european, preluat direct de la cabinetul președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, au rămas doar niște promisiuni și nimic mai mult. Dezamăgirea cu privire la acest guvern este din ce în ce mai mare. S-a dovedit, cel puțin până acum, că marile realizări promise, nu sunt decât mari nerealizări. Mai mult, se pare că realitatea europeană, diferă puțin de realitatea românească, iar în acest caz, se pare că soluția externă este de proastă inspirație. Până la urmă, degeaba eşti premiant la Bruxelles, dacă ești repetent în țara ta. Nu ne ajută cu nimic”, a mai scris Niculae Bădălău.

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica