Două sunt proiectele legislative importante care au trecut de Parlament, cu votul unanim al parlamentarilor social-democrați și, într-unul din cazuri, cu opoziția vehementă a PNL. Este vorba despre dublarea alocației copiilor și despre Codul Silvic. Despre cele două proiecte reușite a vorbit senatorul social-democrat Niculae Bădălău, liderul organizației județene a PSD:
„Deputații PSD au votat, în unanimitate, dublarea alocației pentru copii. Indiferent de efortul bugetar, copiii vor beneficia de alocație dublă. Așa cum a declarat și premierul Victor Ponta, când ai parte de un guvern bun, găsești și soluții pentru acoperirea sumelor necesare. În ceea ce privește Codul Silvic, și acesta a fost aprobat, cu toată opoziția PNL-ului”, a declarat senatorul social-democrat.
De asemenea, liderul PSD Giurgiu mai declara că ceea ce se întâmplă în România acum este un paradox: nimeni nu vrea să chelească pădurile, dar răul continuă. „Tocmai pentru a stopa acest rău a apărut noua lege inițiată de premierul Victor Ponta, lege care interzice, temporar, exportul de masă lemnoasă din România”, a mai precizat Niculae Bădălău.









