Social

Numărul controalelor făcute de pompieri, în creștere față de anul anterior

O informare a pompierilor giurgiuveni de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca” al Județului Giurgiu, referitor la numărul de acțiuni ale celor de la „Prevenire”, arată faptul că, în anul 2014, numărul controalelor a fost cu 293 mai mare comparativ cu anul 2013. Cele 727 de controale ale pompierilor giurgiuveni au fost efectuate la investiții (75, față de 87 în 2013), la operatori economici (177, comparativ cu 153 în 2013), la obiective supuse pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase (14), la instituții (418, aproape de patru ori mai multe decât în anul anterior), un control la construcții hidrotehnice și 41 în localități.

Ca urmare a controalelor, au fost aplicate un număr de 687 de avertismente și 33 de amenzi în domeniul apărării împotriva incendiilor, comparativ cu 638 de avertismente și 45 de amenzi aplicate, cu un an înainte. În ceea ce privește protecția civilă, au fost aplicate, ca urmare a controalelor efectuate, un număr de 37 de avertismente, o treime față de anul anterior.

Atât numărul, cât și cuantumul amenzilor aplicate în 2014 sunt în scădere față de anul anterior (98.000 de lei în 2014, față de 281.500 lei în 2013).

Dintre cele 33 de amenzi aplicate, au fost încasate 21 (19.700 lei), restul de 12 fiind contestate în instanță.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Social