Prezent la conferința de presă a PSD Giurgiu de marți, 28 octombrie, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, liderul PES, a anunțat că, în scurt timp, și la Giurgiu va funcționa o filială a acestei organizații.
PES Activists România este organizaţia în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE.
„PES Activists România numără, la nivel național, circa șapte mii de membri, și a fost înființată în anul 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană”, afirma, în cadrul conferinței de presă, Victor Negrescu. „La Giurgiu pornim la drum cu o echipă tânără, al cărei coordonator va fi George Pălălău, iar filiala din Giurgiu va derula activități concrete pentru crearea de legături între autoritățile publice locale și aleșii europeni”, a continuat europarlamentarul social-democrat.
La Giurgiu, în primul rând, se vor realiza acțiuni ample, campanii de promovare privind atragerea de fonduri europene și cu privire la Uniunea Europeană, în general.
Filiala din județul nostru va demara acțiunile de informare de la începutul anului viitor.









