Cetăţenii din Bolintin Vale, interesaţi desigur de oferta electorală a partidelor, au rămas stupefiaţi când au văzut afişele candidatului liberalilor la primăria oraşului Bolintin Vale, Tănase Rotaru. Acesta se intitula, nici mai mult nici mai puţin decât primar al…comunei Bolintin Vale!
Cât dezinteres a arătat conducerea liberală din ultimii opt ani acestui judeţ este bine cunoscut dar să nu ştii că Bolintin Vale este un oraş al judeţului Giurgiu este prea de tot! Bine, vor zice, s-a greşit la tipar, dar de ce l-au afişat? E simplu:din acelaşi dispreţ cu care i-au tratat pe giurgiuveni până acum şi din convingerea că alegătorii pot fi păcăliţi ca şi până acum.
Îi urăm succes candidatului liberal şi să fie în următorii patru ani primar în „comuna” Bolintin Vale, că cei din ORAŞUL Bolintin Vale ştiu ce au de votat!
M.B









