Politica

Senatorul Toma Petcu și-a depus, astăzi, candidatura pentru președinția Consiliul Județean

Însoțit de un număr impresionant de colegi, candidați la funcțiile de consilieri județeni dar și toată conducerea organizației, senatorul Toma Petcu și-a depus, astăzi, candidatura pentru președinția Consilului Județean.
”Cu toată experiența mea politică, cu sprijinul echipei mele de consilieri, dar și cu viziunea pe care o dețin asupra dezvoltării locale, voi fi întru totul dedicat în implementarea proiectelor care să îmbunătățească și să stimuleze economia județului Giurgiu și să promoveze dezvoltarea durabilă. Voi colabora strâns cu toate părțile implicate pentru a identifica cele mai bune soluții și pentru a asigura progresul continuu al județului nostru.
Aprecierea și recunoștința mea merg către președintele Dan Motreanu, primarii care îmi sunt alături, către întreaga echipă PNL, pentru sprijinul încrederea pe care mi-o oferă și pentru colaborarea strânsă pe care o avem. Împreună, ne angajăm să punem județul nostru pe harta regiunilor dezvoltate și prospere!”, a spus senatorul Toma Petcu, după depunerea candidaturii.
La rândul său, europarlamentarul Dan Motreanu a prezentat candidatura lui Toma ca o garanție că județul va putea trece la un alt nivel de dezvoltare:
”Avem cel mai bun candidat pentru președinția Consiliului Județean, în persoana lui Toma Petcu. Are notorietate, are încrederea cetățenilor, are o mare experiență administrativă și politică. Funcțiile deținute – ministru, deputat, senator și președinte de comisie în senat – îi dau atât o anvergură locală, cât și o anvergură națională. Acest lucru este benefic pentru județul Giurgiu pentru că va putea să fie un partener solid în relația cu Guvernul României, de unde vin fondurile cele mai importante pentru dezvoltarea județului Giurgiu”.
Depunerea oficială a candidaturii senatorului Petcu a coincis cu ziua sa de naștere, semn considerat a fi de bun augur pentru rezultatul alegerilor.
M.B

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica