AdministratiePolitica

Și totuși…Velicu ar putea rămâne fără mandatul de consilier local

Doar punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Integritate mai lipsește de la „dosarul” ce va fi înaintat consilierilor locali la ședința ordinară de luna aceasta. Florian Velicu, ales, inițial, consilier local pe listele PP-DD, și-a mai pierdut o dată mandatul de ales local, în cursul anului trecut. A atacat în instanță decizia, a câștigat; doar că, între timp, a fost „răsplătit” pentru voturile din ședințele de consiliu (pro-proiecte liberale) cu o funcție de director al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară „Sănătate Asigurată printr-o Apă Curată”. Velicu s-a întors pe scaunul de consilier în luna ianuarie, iar până la 1 februarie ar fi trebuit să își depună, la Primărie, declarația de avere. Lucru pe care alesul local proaspăt reinstalat pe scaunul de consilier a „uitat” să îl facă. Și-a amintit, după cum declara primarul municipiului, Nicolae Barbu, abia pe 17 februarie.

„La sfârșitul lunii, domnul Velicu, cel care a demarat tăvălugul acesta, va avea o mare surpriză. Noi mai așteptăm acum doar un răspuns de la ANI, iar la sfârșitul lunii în ședința de consiliu vom propune excluderea domniei sale din rândul consilierilor”, a mai precizat Nicolae Barbu.

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.