Politica

Social-democrații giurgiuveni au hotărât candidații la parlamentarele din toamnă! Vezi aici despre cine este vorba

S-a intrat aproape în linie dreaptă cu pregătirile pentru alegerile parlamnetare din această toamnă. Majoritatea formațiunilor politice încă nu s-au hotărât asupra listelor de candidați, considerând că mai au timp suficient pentru acest lucru. Nu același lucru se poate spune și despre social-democrații giurgiuveni, care știu deja pe cine vor miza la alegerile pentru un loc în Parlamentul României.

Prezent în conferința de presă de luni, 1 august, liderul organizației județene a PSD, senatorul Niculae Bădălău declara, referindu-se la acest subiect:

„Eu nu voi veni niciodată în fața giurgiuvenilor cu personaje care doar își doresc să fie parlamentari, fără să le pese, în schimb, de cei care, prin votul lor, i-au trimis acolo. Vom avea oameni capabili, care să contribuie la dezvoltarea județului nostru; nu voi proceda așa cum fac colegii liberali, unde, în barca lor mică, gata să se scufunde, se înghesuie tot mai mulți dornici doar de funcții, și care dau bir cu fugiții când e vorba de muncă serioasă pentru alegători. Pe de altă parte, nu voi accepta niciodată ca, pe lista noastră pentru alegerile parlamentare, să fie persoane impuse de la centru, venetici care se consideră politicieni. Din păcate, Giurgiu a avut deja parte de mercenari din afară, și ați văzut cu toții rezultatele. Lista din Giurgiu, vă pot spune de pe acum, va fi alcătuită din cei mai activi tineri, și nu numai, care vor veni și vor fi parlamentari în adevăratul sens al cuvântului, nu persoane care să ocupe banca și să vorbească 30 de secunde în patru ani. Avem nevoie de oameni capabili – și îi avem – care să facă lobby, în calitatea lor, pentru județ, chiar dacă unii vor considera acest lucru – și ne vor acuza, mai mult ca sigur –  ca fiind trafic de infulență!”, a precizat Niculae Bădălău.

Pe de altă parte, senatorul social-democrat a afirmat că are încredere în echipa care se va forma, și că cele 6400 de miliarde de lei vechi, sume venite în ultimii trei ani și jumătate, în județ, ca urmare a accesării de proiecte de dezvoltare, dar și cele 80 de școli ce urmează a fi reabilitate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, sunt un motiv ca giurgiuvenii să aleagă echipa social-democrată la alegerile din această toamnă.

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica