S-au bucurat doamnele și domnișoarele din Giurgiu la aflarea veștii că, anul acesta, în sfârșit, Spitalul Județean de Urgență va fi dotat cu un mamograf. Aparatul a fost pus pe lista de investiții aprobată de consilierii județeni (spitalul neavând posibilitatea achiziționării, în mod direct, a acestuia), numai că…acolo a rămas!
Au trecut trei luni de când a început anul 2016, și…nimic! Nicio veste de alocare a fondurilor necesare achiziționării aparatului care poate depista cancerul mamar.
„Au fost doar vorbe-n vânt…din păcate, acest mamograf este tot la același stadiu de anul trecut, adică…de dorință! Nu au fost alocate efectiv sumele necesare, astfel că aparatul este doar un „capitol” pe lista de investiții a Consiliului Județean, cel care ne patronează. Sumele pentru o asemenea dotare vin fie de la Consiliul Județean, fie de la Ministerul Sănătății. Ori acești bani nu au venit nici până acum. Voi achiziționa acest mamograf abia atunci când voi avea și banii”, a spus, într-o recentă întâlnire cu presa, managerul SJU Giurgiu, Elena Dinu.
O.C.









