Politica

Accident feroviar, azi noapte, la Bălănoaia, între un marfar ce transporta păcură și un TIR cu piese auto

Accidentul s-a petrecut între un tren marfar, ce transporta păcură și benzină, în 23 de vagoane cisternă și un autotren încărcat cu piese auto.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă în urma impactului, tirul a fost străpuns de locomotivă și transportat aproximativ 50 de metri pe calea ferată și a avariat tronsonul de cale ferată respectiv.
O cantitate mare de carburant din rezervoarele locomotivei și ale autotrenului a ajuns pe sol.
Traficul este blocat și la acest moment, iar echipaje ale IPJ Giurgiu sunt prezente la fața locului pentru dirijarea circulației pe rute alternative.
Misiunea de asigurare a măsurilor PSI continuă până la îndepărtarea oricărui pericol.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica