Din 27 octombrie a intrat în vigoare legea care privește unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii (plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale).
Astfel, conform legii amintite (Legea 186/2016), poate încheia contract de asigurare socială orice persoană, indiferent de cetățenie, cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinește, cumulativ, trei condiții: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate ale acestuia, pentru perioada pentru care se solicită asigurarea (nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii), și nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care solicită o astfel de asigurare.
Documentele necesare la încheierea acestui contract sunt, conform informațiilor furnizate de Marian Dumitru, director al Casei Județene de Pensii Giurgiu, o declarație pe propria răspundere din care să reiasă îndeplinirea celor trei condiții, cumulativ, actul de identitate, în original și copie, actul de identitate, în original și copie, pentru mandatar, precum și procura specială autentificată în condițiile legii, și două formulare de contract de asigurare, tip, care pot fi procurate de la CJP Giurgiu.
„Contractul de asigurare socială se încheie la sediul instituției noastre, iar plata contribuției se face în numerar la casieria instituției sau prin contul special deschis la Trezoreria Giurgiu. Perioadele de timp pentru care se încheie contract de asigurare – pentru cel mult cinci ani anteriori încheierii contractului – sunt numai cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condițiile privind vârsta standard de pensionare prevăzută în lege. De asemenea, mai trebuie menționat că încheierea contractului de asigurare socială poate fi solicitată numai în perioada 27 octombrie 2016 – 27 aprilie 2017”, a mai precizat Marian Dumitru.
Suma cu titlu de contribuție de asigurări sociale datorată în baza contractului poate fi plătită în una sau mai multe tranșe, fără a se depăși data de 27 aprilie 2014. În situația contractelor încheiate în data de 27 aprilie 2014, plata contribuției de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranșă, în aceeași zi. Suma reprezentând contribuția se actualizează cu indicele de inflație, ori de câte ori se face plata contribuției, iar cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale și al sumelor reprezentând actualizarea cu indicele de inflație se calculează, în baza unei fișe de calcul, de către Casa Județeană de Pensii.
O.C.









