Politica

Cacialmaua scandalului jucată de Barbu și Anghelescu de ochii fraierilor…pardon, electoratului

Deși, teoretic, la această oră, Giurgiu nu are niciun primar, practic are doi și care-și mai și toarnă reciproc lături în cap, acuzându-se de minciuni în ceea ce privește starea financiară actuală a Primăriei.

De ce spun că teoretic n-are primar? Despre Anghelescu, e clar: acesta nu a depus încă jurământul și nu a fost învestit.

Dar, în ceea ce-l privește pe Barbu,  doar un abuz în serviciu al prefectului Aneta Matei a făcut ca acestuia să nu-i înceteze, de drept, mandatul înainte de termen deoarece a candidat pe listele altui partid decât cel cu care a câștigat alegerile anterioare.

În țară, zeci de primari și sute de consilieri locali sau județeni și-au pierdut mandatul pe acest motiv. Doar la Giurgiu Pefectura s-a făcut că nu vede, încălcând, în felul acesta legea.

De ce a fost îngăduitoare prefectura liberală cu Barbu? Posibil datorită zvonurilor de blat pe care fostul primar l-ar fi avut cu liberalii pentru alegerile locale, pentru ca PSD să nu câstige sub nicio formă primăria.

Cu toate acestea e greu de crezut că Barbu era dispus să renunțe așa de ușor la borcanul cu miere tocmai acum când are atâtea investiții (personale) de realizat.

Asta ar însemna că a cântat la două piane, îngâmfarea și autosuficiența care l-au caracterizat în cele două mandate ca primar nelăsându-l să creadă că va pierde totuși în fața lui Anghlescu.

Dar, așa cum se întâmplă când alergi după doi iepuri și te crezi cât Făt-Frumos și Zmeul la un loc, Barbu și-a furat-o cu talent, pierzând pe un rușinos loc trei, cu aproape 6000 de voturi mai puțin decât cele obținute la precedentul mandat.

Dar, să revenim la prezent și la aparentul război care s-a iscat între Babu și Anghelescu pe bugetul actual al Primăriei și în care, primarul neînvestit îl acuză pe cel ilegal rămas primar, că a lăsat vistieria goală așa, de-al naibii, ca să-i facă lui greutăți și că d-aia n-o să facă mare brânză de la început, că nu i-a lasat Barbu bani!

Spun război aparent pentru că aceste două personaje sunt condamnate să se ”iubească”, fiecare din motivele sale, pe toată durata mandatului.

Anghelescu pentru că fără voturile Pro România nu-și va putea trece prin consiliu ”viziunea” cu care ne-a căpiat în campania electorală, doar dacă se va alia cu PSD, iar Barbu nu va putea beneficia de cele trei sinecuri de care se spunea, conform înțelegerii cu PNL, că le va păstra în continuare: Zona Liberă, Piața de Pește și Sevicii Locale, acolo unde sunt comasați pe funcții oamenii săi de încredere.

Este un calcul simplu, mai ales în condițiile în care Nicolae Barbu a refuzat clar o alianță cu PSD în Consiliul Local.

Și, atunci, te întrebi, la ce tot acest circ și amenințări cu dezvăluiri și delațiuni cu care se dau în stambă cei doi dacă oricum vor sfârși cu o căsătorie din interes?…interesul lor, evident, că doar nu al nostru.

P.S acest articol este o opinie cu care nu trebuie să fiți neapărat de acord. Așeptați si vă veți convinge singuri.

M.B

 

 

 

 

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica