Lipsa acută de personal calificat în industrie, servicii sau comerț și măsurile pe care le are în vedere ministerul Educației pentru formarea viitorilor muncitori, a constituit subiectul unei interpelări formulate de deputatul giurgiuvean, Elena Dinu. Iată conținutul interpelării:
Domnule Ministru,
”Dacă până acum câțiva ani marea problemă în România era lipsa locurilor de muncă, acum constatăm că ne confruntăm cu cel mai acut deficit de muncitori calificaţi raportat vreodată.
Salariile mici și distrugerea zonelor industriale i-au determinat pe mulți să părăsească țara sau să se recalifice, iar închiderea multor școli profesionale a făcut să nu mai avem alte generații care să le ia locul.
Într-un sondaj de opinie pe care Camera de Comerț și Industrie a României l-a făcut în rândul antreprenorilor, se arată că găsirea forței de muncă a devenit principala grijă a mediului de afaceri din România. Companiile nu cer doar absolvenți de facultate, ci și tineri specializați în școli profesionale, iar posturile care sunt din ce în ce mai greu de ocupat sunt cele destinate meseriaşilor calificaţi, urmate de cele pentru muncitori și ingineri.
În acest sens pot să dau un exemplu chiar în județul Giurgiu, unde un agent economic, a fost nevoit să aducă forță de muncă de la 100 de kilometri distanță deși ”resuscitase” o unitate industrială de tradiție în oraș. Și mai pot să amintesc de fermierii care se plâng de lipsa tractoriștilor capabili să conducă utilajele moderne pe care le achiziționează. Sunt situații pe care mulți angajatori le reclamă.
Este clar că în acest moment România nu are o şcoală profesională funcţională, cu bază materială necesară instruirii practice dar nici profesori calificați care să-i școlarizeze.
În această situație, intervenția eficientă și strategică a statului în domeniul reformei învățământului profesional și tehnic a devenit absolut necesară.
PSD a plasat problematica reformei învățământului profesional și tehnic ca prioritate în programul său de guvernare, unele materializându-se printr-o serie de măsuri și acte normative aflate deja în procedură parlamentară.
Este clar că învățământul profesional nu se poate dezvolta decât pe un parteneriat activ cu mediul de afaceri, pe baza cerințelor pe piața muncii.
În aceste condiții, domnule ministru, vă rog să-mi precizați care este strategia ministerului pe care îl conduceți cu privire la planificarea educațională și dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual, ca cerință esențială pentru creșterea gradului de angajare a tinerilor și pentru a răspunde cerințelor de pe piața forței de muncă”.
Aştept răspuns scris
Deputat
Cristina Elena DINU









