Social

Doi evazioniști, prinși de polițiștii giurgiuveni

Aproape opt sute de mii de lei este prejudiciul adus bugetului de stat de către un covăsnean, administrator al unei societăți comerciale din comuna Frătești. Acesta, în perioada 2007 – 2011, a omis să înregistreze importuri de alimente intercomunitare în evidențele societății. Pentru cei 753.787 de lei, prejudiciu adus bugetului de stat, respectivul este cercetat în stare de libertate pentru evaziune fiscală.

Tot pentru evaziune fiscală, de această dată cercetat sub control judiciar, este anchetat și un bărbat de 34 de ani, din comuna Vidra (județul Ilfov), administrator al unei societăți comerciale din Mihai Bravu, care, în perioada aprilie 2011 – noiembrie 2014, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv diminuarea impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată datorate bugetului general consolidat, a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, suma totală fiind de 14.060.040 lei, inclusiv TVA, având ca urmare prejudicierea bugetului general consolidat cu suma totală de 2.305.915,64 lei, din care 2.238.880,84 lei impozit pe profit și 67.034,80 lei TVA.

O.C.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Social