Începutul acestei săptămâni i-a găsit pe social-democrații giurgiuveni în mijlocul giurgiuvenilor. Două echipe, una în municipiu, și cea de-a doua în comuna Răsuceni, au stat de vorbă cu alegătorii, le-au prezentat programul de guvernare pentru următorii patru ani și și-au asigurat, după cum spuneau oamenii, voturile respectivilor. Au convins cu proiecte, nu cu injurii și cu atacuri la contracandidații lor.
În municipiu, pe străzile din spatele Pieței Centrale, Elena Dinu și Alexandru Andrei, candidații PSD Giurgiu la Camera Deputaților, împreună cu cei doi viceprimari (Ionuț Cioacă și Ion Dragomir), dar având alături și o parte a consilierilor locali și județeni, dar și membri ai organizațiilor de femei, de tineret și de pensionari, s-au oprit – sau au fost opriți de giurgiuveni, cărora le-au explicat, pe înțelesul lor, ce înseamnă ca următorii patru ani să fie sub semnul social-democrației.
În același timp, în comuna Răsuceni, președintele Consiliului Județean, Marian Mina, împreună cu Cristian Marciu, candidat al social-democraților pentru Senatul României, alături de care s-au aflat Dan Cristescu, liderul pensionarilor social-democrați din Giurgiu, dar și membri ai organizației de tineret a PSD, le-au vorbit oamenilor din comună despre proiectele pe care social-democrații vor să le pună în practică, astfel încât viața celor din mediul rural să devină una mult mai bună.
O.C.



































