Anul acesta, toamna vine oficial pe 22 septembrie, la ora 22.21
În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, pașim în toamna astronomică. Este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade.
În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
În timpul echinocţiul de toamnă, Soarele traversează o extensie imaginară a ecuatorului Pământului. Acesta va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, egalând astfel durata zilelor cu cea a nopţilor.
Totodată, durata zilelor va fi în scădere începând de la data de 22 septembrie. Simultan, cea a nopţilor va creşte, până când va avea loc solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie.









